Procesul de recrutare devine o sursă critică de risc pentru numeroase organizații, depășind limitele fabricilor sau șantierelor. Pe măsură ce standardele ESG și cerințele de „due diligence” devin tot mai stricte, companiile trebuie să monitorizeze dincolo de contractele semnate cu agențiile de recrutare. Lipsa de control asupra intermediarilor poate declanșa investigații, litigii și costuri reputaționale semnificative, afectând direct stabilitatea afacerilor.
Multe organizații cunosc partenerii contractuali, dar nu au vizibilitate asupra modului în care sunt selectați efectiv candidații. Există riscuri legate de taxe ilegale, informații înșelătoare sau condiții de muncă diferite de cele promise inițial. Problemele pot apărea în privința cine a purtat discuțiile, dacă au existat intermediari suplimentari sau cine a suportat costurile de transport, documente și cazare pentru noii angajați.
Directiva (UE) 2024/1760 privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor (CSDDD) schimbă perspectiva asupra acestor riscuri. O companie de producție care recrutează 150 de lucrători din afara Uniunii Europene poate descoperi că aceștia au plătit taxe echivalente cu două salarii unor intermediari. Chiar dacă agenția românească declară contractual că nu percepe taxe, beneficiarul poate fi obligat să investigheze lanțul sau să suporte restituirea sumelor.
Regulile CSDDD vor fi aplicabile de la 26 iulie 2029, după ce statele membre finalizează transpunerea până în 2028. Directiva vizează companiile din Uniunea Europeană cu peste 5.000 de angajați și o cifră de afaceri netă mondială de peste 1,5 miliarde euro. Pentru entitățile din afara Uniunii Europene, pragul de aplicare este cifra de afaceri netă de peste 1,5 miliarde euro realizată în cadrul Uniunii.
Departamentele de HR trebuie să treacă de la simple proceduri de conformitate la monitorizarea reală a traseului candidatului. Este esențială verificarea dacă mecanismele de sesizare sunt accesibile și funcționale pentru personalul extern și migranți. Organizațiile trebuie să identifice expunerea la riscuri, să intervină activ și să demonstreze că măsurile luate produc rezultate concrete în protejarea drepturilor omului.
Implementarea acestor norme europene vine într-un context de consolidare a reglementărilor de sustenabilitate și guvernanță în mediul de afaceri. Companiile sunt supuse unor cerințe tot mai complexe de raportare și transparență, necesitând o integrare profundă a politicilor de conformitate în deciziile de business. Această evoluție forțează o revizuire a modului în care sunt gestionate relațiile cu furnizorii și subcontractorii.