România dispune de resurse de energie ieftină, precum hidrocentralele și reactoarele nucleare, însă aceste avantaje nu se reflectă în facturile consumatorilor. Dumitru Chisăliță, președinte AEI, explică faptul că structura actuală a pieței și modul în care a fost reorganizată producția impun prețuri ridicate. Deși țara are un mix energetic diversificat, mecanismele de tranzacționare permit ca energia scumpă să stabilească prețul pentru întregul sistem, afectând direct economia națională.
Problema principală provine din fragmentarea sistemului energetic începută prin reorganizarea CONEL în anul 2000. Această reformă a separat activitățile în societăți independente, împărțind producția hidro de cea termo în companii cu interese comerciale proprii. În loc de un portofoliu integrat, unde sursele ar fi putut avea roluri complementare pentru gestionarea costurilor, am obținut o separare a intereselor economice. Astfel, fiecare producător urmărește propriul profit și propriile investiții, fără a mai prioritiza optimizarea întregului sistem național.
Mecanismul european de merit order determină modul în care se formează prețul pe piață, influențând direct costul final. În fiecare oră, energia este ofertată în funcție de costurile marginale de producție, astfel încât sursele ieftine intră primele, iar cele pe gaze sau cărbune intră ultimele. Totuși, toți producătorii sunt remunerați la prețul ultimei centrale necesare pentru acoperirea cererii. Dacă ultima centrală este una pe gaze cu costuri mari, și sursele ieftine primesc acel preț ridicat.
Un exemplu concret arată cum o cantitate mică de energie scumpă poate ridica prețul întregii cantități tranzacționate. Dacă pentru a acoperi cererea de 100 MWh este necesară o centrală pe gaze care cere 180 euro/MWh, atunci și producătorii de fotovoltaic sau hidro, care cereau prețuri mult mai mici, vor fi plătiți cu 180 euro/MWh. Această diferență dintre costul real de producție și prețul de vânzare devine venit pentru producător, dar nu se transformă într-un avantaj pentru consumatori.
Analiza subliniază că eroarea fundamentală a reformei de la începutul anilor 2000 a fost confundarea concurenței cu fragmentarea pieței. România utilizează un model de organizare a societăților pe forme de energie care este considerat unic în lume și care trage prețul în sus. Dumitru Chisăliță menționează că o reformă reală trebuie să transforme resursele țării în energie accesibilă, evitând situația în care avem producție ieftină și companii profitabile, dar consumatori care cumpără scump.
Sistemul energetic român este caracterizat printr-un mix diversificat, incluzând hidroenergie, energie nucleară, gaze naturale, cărbune, eolian și solar. Această diversitate ar putea asigura competitivitate economică, însă arhitectura actuală a pieței limitează beneficiile acestora. În prezent, interesele comerciale divergente ale companiilor individuale înlocuiesc planificarea integrată, ceea ce afectează capacitatea sistemului de a oferi energie la prețuri optime pentru economia întregii țări.