Populația Uniunii Europene va atinge un punct maxim în anul 2029, după care va intra într-o perioadă de scădere constantă, conform datelor Eurostat. Această schimbare demografică majoră este însoțită de un avertisment din partea agenției de rating Moody’s, care subliniază riscurile economice generate de un număr tot mai mic de angajați. Fenomenul de îmbătrânire a populației va crește simultan cheltuielile pentru pensii și asistență medicală, afectând stabilitatea financiară a statelor.
Schimbarea structurii pe vârste va pune presiune pe bugetele guvernamentale chiar și înainte ca numărul total de locuitori să scadă. În prezent, în economiile G7 există aproximativ trei persoane de vârstă activă pentru fiecare persoană de peste 65 de ani, însă Moody’s estimează că până în 2050 acest raport va scădea la aproximativ doi la unu. Această evoluție va reduce forța de muncă disponibilă și va îngreuna procesul de creștere a producției globale.
Olivier Chemla, vicepreședinte pentru strategie și standarde de credit la Moody’s, explică faptul că acest proces afectează economia pe mai multe niveluri. Pe lângă creșterea cheltuielilor cu îngrijirea și pensiile, fenomenul modifică cererea consumatorilor și influențează ratele dobânzilor reale, precum și randamentele obligațiunilor guvernamentale. Agenția de rating menționează că tranziția demografică va impune decizii dificile de politică economică, deoarece fertilitatea scăzută înlocuiește creșterea populației care susținea bonitatea statelor.
Deși inteligența artificială și automatizarea pot ajuta la creșterea productivității, acestea nu pot rezolva complet criza demografică. Tehnologia poate suplimenta forța de muncă în sectoarele industriale sau de servicii, dar nu poate compensa deficitul de consumatori. Olivier Chemla subliniază că „roboții nu consumă – cel puțin nu încă”, ceea ce înseamnă că, deși producția poate crește prin tehnologie, scăderea numărului de gospodării va slăbi cererea pe piață.
Presiunea demografică nu este limitată la economiile dezvoltate, afectând și piețele emergente care au venituri mai mici. În China, proporția persoanelor de peste 65 de ani s-a dublat în ultimele două decenii, ajungând la 14%, de la un nivel de 7%. Brazilia, Thailanda și Turcia urmează traiectorii similare, fiind nevoite să se adapteze mult mai rapid la costurile îngrijirii unei populații îmbătrânite, având resurse financiare limitate comparativ cu țările avansate.
În România, situația demografică prezintă un raport diferit față de media G7, conform datelor INS. În prezent, există aproximativ 3,2 persoane de vârstă de muncă, cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani, pentru fiecare persoană de peste 65 de ani. Această realitate locală reflectă tendința generală de îmbătrânire a structurii sociale, care impune provocări specifice pentru sustenabilitatea sistemelor de protecție socială și a forței de muncă din țară.