Lipsa unei dobânzi pentru formele de bani digitali din Uniunea Europeană ar putea funcționa ca o taxă implicită pentru posesorii acestora, în special în perioadele cu rate ale dobânzii pozitive. Această analiză este prezentată de economistul Ulrich Bindseil într-un nou working paper publicat de Bruegel. Autorul susține că interdicția de remunerare a unor instrumente financiare digitale ar trebui reconsiderată, având în vedere evoluția tehnologică a piețelor.
Ulrich Bindseil argumentează că, atunci când ratele dobânzilor în economie cresc, persoana care păstrează fonduri într-un instrument neremunerat renunță la veniturile pe care le-ar putea obține prin mutarea sumelor în depozite sau alte active. Această pierdere de oportunitate este descrisă drept o taxă, dimensiunea căreia crește odată cu nivelul ratelor nominale. Efectul poate fi regresiv, deoarece gospodăriile cu resurse mai mici tind să păstreze o proporție mai mare din fonduri în mijloace de plată care nu produc niciun randament.
Pentru euro digital, autorul propune înlocuirea modelului actual bazat pe dobândă zero și limite de deținere cu un sistem de remunerare pe niveluri. În prezent, arhitectura euro digital este construită pe principiul că deținerile nu vor fi remunerate, o poziție susținută și de Banca Centrală Europeană. Un sistem de remunerare diferențiată ar putea permite păstrarea unor mecanisme de protecție a stabilității financiare, fără a transforma lipsa de randament într-o caracteristică permanentă și absolută a monedei.
În ceea ce privește stablecoins, studiul recomandă ca interdicția de remunerare să fie tratată cel puțin ca o măsură tranzitorie. Pentru categoria monedei electronice, Ulrich Bindseil propune eliminarea completă a interdicției de a acorda dobândă. Argumentul principal este cel al concurenței, deoarece furnizorii de monedă electronică sunt împiedicați să ofere utilizatorilor un avantaj economic similar cu cel oferit de depozitele bancare, deși ambele instrumente sunt utilizate pentru plăți digitale.
Tehnologia modernă, prin servicii precum open banking, contractele inteligente sau inteligența artificială, facilitează transferul rapid al fondurilor între instrumente. Dacă aceste mișcări devin automate, o interdicție formală asupra remunerării nu mai este eficientă, deoarece utilizatorii pot muta banii către active cu randament atunci când nu sunt necesari pentru plăți. Acest lucru poate genera fluxuri de capital care să contrazică exact obiectivele de stabilitate pe care legislatorii europene încearcă să le protejeze.
În prezent, cadrul juridic al Uniunii Europene impune restricții stricte asupra remunerării. Directiva privind moneda electronică interzice acordarea dobânzii, iar regulamentul MiCA aplică reguli similare pentru tokenurile raportate la active. Deși euro digital este conceput ca un instrument pentru plăți cotidiene și nu ca produs de economisire, dezbaterea privind designul său rămâne deschisă în contextul noilor tehnologii financiare care permit mutarea rapidă a capitalului.