Pe 3 octombrie 2008, președintele George W. Bush a semnat legea prin care a fost creat Troubled Asset Relief Program, cunoscut sub acronimul TARP. Această măsură a reprezentat cea mai amplă intervenție guvernamentală în economie de la Marea Depresiune încoace, având o valoare totală de 700 de miliarde de dolari. Decizia a venit după ce Camera Reprezentanților respinsese inițial planul, moment în care indicele Dow Jones înregistrase o scădere de 777 de puncte într-o singură ședință.
Sistemul financiar se afla într-o stare de colaps profund, marcat de prăbușirea Lehman Brothers pe 15 septembrie și de naționalizarea de facto a companiei AIG. În același interval, Washington Mutual a intrat în cel mai mare faliment bancar din istoria americană, generând o criză de încredere între instituțiile financiare. Piața creditului interbancar s-a blocat complet, iar rata LIBOR pe trei luni a crescut la niveluri care au împiedicat companiile mari să își finanțeze operațiunile de zi cu zi.
Secretarul Trezoreriei, Henry Paulson, a încercat inițial să obțină de la Congres puteri nelimitate pentru achiziționarea de active toxice, printr-un document de doar trei pagini. Totuși, propunerea sa a fost respinsă de politicieni, deoarece investitorii nu aveau nicio idee despre amploarea pierderilor din bilanțurile băncilor. Problema centrală a fost incapacitatea de a stabili un preț corect pentru titlurile legate de creditele ipotecare, elemente care destabilizau întregul sector bancar.
Deși scopul declarat al programului TARP era cumpărarea de active toxice, Trezoreria a optat rapid pentru o strategie diferită de injectarea directă de capital. În loc de achiziția de titluri problematice, statul a ales să cumpere acțiuni preferențiale, oferind astfel lichiditate imediată băncilor. În luna octombrie 2008, primele tranșe de fonduri au fost transferate către nouă bănci mari, schimbând radical modul în care guvernul a gestionat criza financiară.
Din totalul de 700 de miliarde de dolari aprobați inițial, suma cheltuită efectiv a fost de aproximativ 440 de miliarde de dolari. Rezultatele financiare ale acestei intervenții au fost surprinzătoare, deoarece statul american a reușit să recupereze aproape întreaga sumă investită. Dincolo de recuperarea fondurilor, autoritățile au reușit să obțină chiar un profit pe segmentul bancar, în urma procesului de salvare a instituțiilor de credit.
Criza financiară din 2008 a demonstrat vulnerabilitatea sistemelor de creditare și impactul devastator al activelor toxice asupra stabilității globale. Această perioadă de instabilitate extremă a forțat guvernele să adopte măsuri de urgență fără precedent pentru a preveni o prăbușire totală a piețelor. Intervenția prin TARP rămâne un studiu de caz fundamental pentru modul în care lichiditatea injectată poate stopa un efect de domino în sectorul bancar.