Agențiile de rating, precum S&P Global Ratings, Moody’s și Fitch Ratings, joacă un rol crucial în sistemul financiar global prin evaluarea riscului de credit. Aceste companii private oferă note care indică capacitatea unui stat sau a unei corporații de a-și achita datoriile la termen. Rezultatele, precum simbolurile AAA sau BBB-, determină direct dobânzile pe care un stat le plătește pentru a se împrumuta și condițiile de finanțare pe care le primesc băncile.
În contextul actual, atenția se concentrează pe ratingul suveran al României, aflat la limita categoriei investment grade. S&P Global Ratings a menținut vineri seara ratingul României la nivelul „BBB-/A-3”, care reprezintă ultima treaptă de investiții. O retrogradare la nivelul BB+ ar plasa țara în categoria speculativă, o schimbare care ar putea crește semnificativ costul marginal al datoriei pentru stat, afectând necesarul ridicat de finanțare.
Pentru a ajunge la aceste evaluări, agențiile analizează o serie de factori economici și politici, inclusiv situația fiscală, nivelul datoriei, creșterea economică și stabilitatea instituțională. Rezultatul este transformat într-un cod de risc, unde o notă mai mică pe scară indică un risc de credit mai ridicat. Această clasificare nu este un examen de promovare, ci o estimare a probabilității ca un emitent să intre în dificultate financiară.
Influența acestor agenții provine din integrarea ratingurilor în reglementările financiare și în mandatele de investiții. Fondurile de pensii, companiile de asigurări și investitorii instituționali folosesc aceste note pentru a respecta reguli interne de cumpărare. De asemenea, în cadrul Eurosistemului, Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale utilizează sistemele de evaluare pentru a determina dacă anumite active pot fi acceptate drept garanții în operațiunile monetare.
Istoria financiară demonstrează riscurile asociate unei supra-dependențe de aceste evaluări, așa cum s-a întâmplat în criza din 2008. Atunci, produse financiare complexe au primit calificative AAA nejustificate, ceea ce a dus la prăbușirea credibilității băncilor când piața imobiliară americană s-a defalat. Investigațiile SEC au evidențiat probleme de transparență și conflicte de interese în procesul de rating, deoarece emitentul plătește agenția pentru evaluare, modelul cunoscut sub numele de „issuer pays”.
După criza financiară, reglementările au fost consolidate pentru a proteja piețele de capital. În Uniunea Europeană, supravegherea agențiilor de rating a fost extinsă prin intermediul ESMA, în timp ce în SUA, SEC a introdus reguli noi privind transparența și metodologiile de calcul. Aceste măsuri vizează gestionarea conflictelor de interese și asigurarea faptului că ratingul rămâne un instrument de analiză, nu un înlocuitor pentru evaluarea proprie a riscului de către investitori.