Pe 15 octombrie 2003, China a realizat un salt tehnologic major prin lansarea primei nave spațiale cu echipaj uman, Shenzhou 5. Racheta Long March 2F a decolat de la Centrul de Lansare a Sateliților Jiuquan, din nord-vestul Chinei, transportând la bord pe Yang Liwei, un fost pilot militar în vârstă de 38 de ani. Această misiune a reprezentat demonstrația capacității țării de a dezvolta tehnologii complexe și de a gestiona un program spațial propriu.
Succesul misiuni Shenzhou 5 a fost rezultatul unor teste riguroase efectuate anterior cu versiuni fără echipaj ale navei. Aceste misiuni de pregătire au permis verificarea sistemelor de comunicații, a controlului automat și a procedurilor de revenire pe Pământ. Obiectivele oficiale ale agenției chineze au inclus evaluarea siguranței astronautului și testarea fiabilității mediului de viață din interiorul capsulei, asigurând funcționarea coordonată a întregului ansamblu tehnologic.
Yang Liwei a parcurs 14 rotații în jurul Pământului, zborul durând aproximativ 21 de ore și 23 de minute. În timpul ascensiunii, astronautul a raportat vibrații extrem de puternice, menționând retrospectiv că a existat momentul în care s-a temut pentru supraviețuire. După finalizarea zborului, nava a revenit pe 16 octombrie în Mongolia Interioară, iar Yang Liwei a ieșit din capsulă într-o stare bună, după ce sistemele de frânare și parașuta au asigurat aterizarea.
Deși zborul cu echipaj s-a încheiat rapid, modulul orbital a continuat să funcționeze în spațiu încă 707 zile pentru experimente. Această etapă a oferit date esențiale pentru dezvoltarea viitoarelor nave și a facilitat tranziția către proiecte de amploare, precum stația spațială Tiangong. Misiunea a demonstrat că China poate trimite independent un om pe orbită și îl poate readuce în siguranță, consolidându-și astfel prestigiul internațional.
Din punct de vedere strategic, această realizare a transformat explorarea spațială într-un instrument de diplomație și afirmare a puterii. China a urmat o cale de dezvoltare graduală, construindu-și infrastructura necesară pentru a concura cu actori precum Washington sau Moscova. Succesul tehnologic a oferit imaginea unei țări capabile să planifice și să execute proiecte de o complexitate extremă, deschizând calea către activități extravehiculare și laboratoare orbitale.
Istoria explorării spațiale a fost marcată de competiția dintre marile puteri, începând cu misiunea lui Iuri Gagarin în 1961 și programul lunar al Statelor Unite în 1969. China a reușit să intre în acest domeniu prin acumularea de cunoștințe și dezvoltarea industrială pe termen lung. Această evoluție a transformat programul spațial chinez dintr-un obiectiv ambițios într-o realitate tehnologică capabilă să susțină o prezență constantă pe orbită.