Companiile energetice controlate de stat din România sunt tranzacționate la bursă cu o reducere mică față de entitățile în care statul este doar acționar minoritar, chiar dacă riscul de proprietar este semnificativ. Această discrepanță nu se reflectă în nivelul prețurilor acțiunilor, ci apare în modul în care sunt distribuite dividendele. Deși există o regulă teoretică privind plata a 90% din profit, practica diferă considerabil de la o companie la alta, afectând previzibilitatea investitorilor.
Analiza indică faptul că sectorul energetic și utilitățile reprezintă 59% din indicele BET, iar cinci companii controlate de stat — Romgaz, Hidroelectrica, Transgaz, Nuclearelectrica și Transelectrica — constituie împreună 35% din acest indice. În acest context, orice investitor care cumpără acțiuni în BET este expus direct la deciziile statului-proprietar. Statul acționează simultan ca decident al dividendelor și ca autoritate care stabilește taxele pentru întregul sector energetic, creând un conflict de interese relevant pentru economiile investitorilor.
Evaluarea pieței arată că, pentru fiecare leu de profit, la companiile de stat se plătește aproape 17 lei, un raport peste media indicelui. În comparație, la companiile energetice unde statul este minoritar, precum Petrom sau Electrica, piața plătește aproximativ 20 de lei per leu de profit. Deși reducerea pentru companiile de stat este de doar 15%, riscul de reglementare, prin taxe sau plafonări, este absorbit direct în profituri, nu în multiplii de evaluare ai acțiunilor.
Lipsa unei reduceri mai mari a prețurilor este explicată prin structura pieței de capital din România, unde numărul de companii mari este limitat. O parte semnificativă din acțiunile care se tranzacționează pe bursă sunt deținute de fondurile de pensii private, care dețin circa 40% din acțiunile BET și circa jumătate din cele ale companiilor de stat. Cererea constantă pe un volum limitat de acțiuni nu permite transmiterea unui semnal de preț către proprietar, menținând multiplii de evaluare la niveluri ridicate.
Riscul real pentru acționari se manifestă în momentele de criză politică sau prin deciziile de distribuție a profitului. De exemplu, în timpul unei crize de guvern, companii precum Hidroelectrica și Romgaz au scăzut cu 3% într-o singură zi, în timp ce BET a scăzut cu 1,9%. De asemenea, deși statul solicită adesea 90% din profit sub formă de dividend, deciziile finale sunt luate adesea târziu, abia în adunarea generală, ceea ce afectează planurile de investiții ale companiilor.
Previzibilitatea este esențială pentru finanțarea proiectelor majore, precum scoaterea gazului din Marea Neagră sau retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă. În absența unor decizii clare, companiile tind să păstreze rezerve de bani care pot fi solicitate ulterior de către stat pentru bugetul public. Această lipsă de certitudine afectează nu doar investitorii mici, ci și fondurile de pensii care gestionează activele a peste 8 milioane de participanți în România.