Investițiile realizate în România pot fi efectuate prin diverse modalități juridice, fiecare implicând drepturi și obligații specifice pentru participanți. Procesul de investiție poate include dobândirea de părți sociale sau acțiuni, preluarea unor companii existente, participarea la parteneriate de tip joint ventures sau finanțarea unei entități prin împrumut. Cadrul legal care reglementează facilitățile și garanțiile acordate acestor investiții directe este stabilit, printre altele, de OUG nr. 92/1997.
Conflicturile comerciale apar cel mai frecvent atunci când firmele sau investitorii nu își îndeplinesc obligațiile contractuale stabilite. Exemple concrete includ situația în care o societate finanțată întârzie restituarea unui împrumut sau când un partener de afaceri gestionează fondurile într-un mod incorect, aducând prejudicii celorlalți investitori. Conform Codului Civil, în special la art. 1270, contractele au forță obligatorie, iar creditorul are dreptul, conform art. 1516, la executarea obligației integral, exact și la timp.
Un alt tip de litigiu vizează exercitarea drepturilor acționarilor sau ale asociaților în cadrul societăților. Conform art. 132 din Legea nr. 31/1990, hotărârile luate de adunarea generală sunt obligatorii chiar și pentru cei care au votat contra sau nu au participat. Aceste decizii pot fi atacate în termen de 15 zile, însă calculul acestui termen diferă: pentru societățile pe acțiuni, acesta curge de la publicarea în Monitorul Oficial, în timp ce pentru SRL-uri, termenul începe de la luarea la cunoștință.
Răspunderea pentru prejudiciile cauzate investitorilor depinde de sursa acestora, fiind reglementată de art. 1350 din Codul Civil. În cazul unui împrumut, responsabilitatea restituirii revine societății finanțate, însă administratorii pot răspunde personal dacă încalcă propriile îndatorări prevăzute de Legea nr. 31/1990. Este esențială diferențierea între prejudiciul suferit de societate și cel propriu al investitorului pentru a identifica persoana care trebuie să plătească despăgubirea, evitând confuzia între pierderile economice și neexecutarea contractuală.
În cazul insolvenței unei persoane juridice, investitorii care dețin drepturi de creanță născute înainte deschiderii procedurii pot depune o cerere de admitere a creanțelor. Această procedură trebuie urmată în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a insolvenței, conform art. 102 din Legea 85/2014. Totodată, trebuie menționat că anumite evenimente, precum descoperirea unui sit arheologic în timpul unor lucrări de construcții, pot fi considerate cazuri fortuite care exonerează dezvoltatorul de plata penalităților pentru întârziere.
Litigiile pot fi soluționate fie în instanțele judecătorești, prin solicitarea restituirii datoriilor sau a despăgubirilor, fie prin arbitraj comercial. Arbitrajul reprezintă o alternativă privată, reglementată de Codul de Procedură Civilă, care necesită o convenție între părți și poate fi gestionat de instituții precum Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Hotărârile arbitrale sunt definitive, putând fi anulate doar în cazuri specifice, precum încălcarea ordinii publice sau a legii.