Comisia Europeană a dat acordul pentru achiziția rețelelor MediaMarkt și Saturn de către compania chineză JD.com. Tranzacția, care vizează controlul asupra celor mai cunoscute lanțuri de electronice din Europa, este evaluată la 2,2 miliarde de euro, echivalentul a aproximativ 2,46 miliarde de dolari. Decizia marchează o schimbare majoră în industria europeană de electrocasnice și produse tehnologice, oferind retailerului chinez acces la o infrastructură comercială extinsă.
Achiziția vizează grupul CECONOMY, cu sediul în Düsseldorf, care deține ambele mărci germane de renume. Prin această mișare strategică, JD.com își consolidează poziția pe piața europeană, obținând acces la o rețea vastă de magazine fizice, baze de clienți și capacități logistice. CECONOMY reprezintă cel mai mare retailer specializat în electronice de larg consum din Europa, comercializând produse de la computere și telefoane inteligente până la aparate pentru locuință.
Autoritățile din Bruxelles au desfășurat o investigație riguroasă bazată pe regulamentul european privind subvențiile străine (FSR). Comisia Europeană a verificat dacă sprijinul financiar primit de JD.com de la statul chinez, sub formă de granturi, facilități fiscale și finanțări preferențiale, ar putea crea un avantaj nejustificat. Executivul european a avertizat că aceste resurse ar putea permite grupului să practice prețuri agresive, afectând concurența pe piața internă.
Pentru a obține aprobarea, companiile au acceptat angajamente specifice menite să elimine riscurile de denaturare a concurenței. JD.com s-a obligat ca tranzacțiile intragrup și finanțările acordate CECONOMY să se desfășoare în condiții de piață, fără avantaje artificiale. De asemenea, gigantul chinez trebuie să ofere altor comercianți serviciile sale de logistică, depozitare și tehnologie în aceleași condiții în care le pune la dispoziția noilor entități achiziționate.
Procesul de investigație a generat tensiuni diplomatice, China amențând Uniunea Europeană cu măsuri de retorsiune în luna august. Totuși, Comisia Europeană a considerat că angajamentele oferite de JD.com și CECONOMY sunt suficiente pentru a remedia riscurile identificate. Bruxelles-ul urmărește ca infrastructura dezvoltată cu sprijinul statului chinez să nu devină un instrument prin care retailerul să obțină un avantaj disproporționat față de competitorii europeni.
Regulamentul privind subvențiile străine (FSR) a fost introdus de Uniunea Europeană pentru a proteja piața comună de intervențiile guvernelor externe. Aceste reguli se aplică în cazul fuziunilor și achizițiilor în care companiile implicate au beneficiat de subvenții străine de cel puțin 50 de milioane de euro în ultimii trei ani. Măsura este esențială pentru a preveni situațiile în care sprijinul financiar extern afectează echilibrul economic european.