O prăpastie economică tot mai pronunțată între generațiile vârstnice și tinerii adulți alimentează dezbaterile despre echitatea sistemelor de protecție socială în Canada și Europa. În timp ce persoanele născute între 1945 și 1960 au beneficiat de venituri mari, locuințe achitate și pensii generoase, tinerii de 30 de ani se confruntă cu salarii stagnante, chirii exorbitante și datorii universitare uriașe. Această situație este descrisă de unii observatori ca fiind o „marea escrocherie generațională” care afectează viabilitatea viitorului.
În Canada, jurnalistul Ali Amad subliniază contrastul dintre cartierele de lux din Toronto, unde casele depășesc 2 milioane de dolari, și dificultățile tinerilor care locuiesc în garsoniere. Ali Amad notează că capacitatea de a construi un viitor prosper depinde mai puțin de talent și mai mult de anul nașterii. În acest context, revista Maclean’s propune o revizuire a programelor de ajutor pentru seniori, direcționând fondurile către transport, energie și sănătate, deși pensionarii tind să fie defensivi în privința privilegiilor lor.
Mediul academic de stânga propune măsuri concrete pentru a reduce inegalitățile prin economii masive. O strategie ar include reducerea treptată a plăților din sistemul de pensii publice pentru pensionarii cu venituri mari, ceea ce ar economisi 7 miliarde de dolari anual. La aceasta se adaugă eliminarea facilităților fiscale pentru seniori, generând încă 7 miliarde de dolari. Din totalul de 14 miliarde de dolari economisiți, 2,5 miliarde ar putea fi folosite pentru a combate sărăcia printre cei 400.000 de pensionari aflați sub pragul de sărăcie.
Contextul politic canadian este marcat de schimbări de leadership și de dinamica electorală. Fostul premier Justin Trudeau a majorat cota de impozitare a câștigurilor de capital de la 50% la 66%, afectând pensionarii cu investiții. Noul premier, Mark Carney, a renunțat la această majorare, probabil din motive electorale, având în vedere că în 2025 au votat 56% dintre canadienii de 18-24 de ani, comparativ cu 78% dintre cei de 65-74 de ani. Guvernul lui Mark Carney a prioritizat investițiile în infrastructură și apărare, evitând însă reformele structurale.
Fenomenul nu este limitat la Canada, deoarece și în Europa se observă o tensiune similară între generații. The Economist menționează că costurile asociate îmbătrânirii populației înghit un sfert din PIB-ul Uniunii Europene, o proporție care ar putea crește pe măsură ce continentul îmbătrânește. Tinerii europeni se trezesc într-o economie mai săracă decât cea a părinților lor, simțind că participă la o formă de inechitate intergenerațională care le compromite stabilitatea financiară și încrederea în instituțiile statului.
Evoluția demografică globală indică o îmbătrânire constantă a populației în economiile dezvoltate, ceea ce pune presiune pe sistemele de pensii și pe bugetele de stat. Pe măsură ce raportul dintre populația activă și numărul de pensionari se modifică, guvernelor le devine tot mai dificil să echilibreze necesarul de investiții în educație și infrastructură cu obligațiile de plăți către seniori, riscând să creeze o stare de instabilitate socială pe termen lung.