Declanșarea procedurii de faliment pentru o afacerie nu constituie, prin ea însăși, o faptă penală. Răspunderea penală intervine doar atunci când sunt identificate manevre specifice menite să fraudeze creditorii, precum ascunderea bunurilor, falsificarea evidențelor contabile sau prezentarea unor datorii care nu există în realitate. În aceste circumstanțe, se poate discuta despre aplicarea legislației privind bancruta frauduloasă.
Codul penal prevede sancțiuni cu închisoarea între șase luni și cinci ani pentru bancruta frauduloasă, stabilind în mod expres că și tentativa la această infracțiune este pedepsită. Aplicarea acestor norme juridice necesită o examinare atentă a conduitei concrete a persoanei implicate și a existenței unei legături directe cu starea de insolvență. Nu orice neregulă contabilă sau eroare izolată justifică o acuzație de acest tip.
Analiza juridică propusă de Bogdan Bodoros subliniază că există o distincție între simpla înstrăinare a activelor în timpul insolvenței și alte manevre frauduloase. În cazul acestora din urmă, actele pot fi comise înainte de declanșarea insolvenței, iar momentul în care infracțiunea este considerată consumată poate apărea chiar și ulterior. Această interpretare nu reprezintă o soluție judiciară general consacrată, ci o analiză argumentată.
În dreptul penal, granița dintre infracțiune consumată și tentativă este complexă. Un exemplu relevant este situația în care un bun este ascuns, însă debitorul reușește ulterior să obțină o finanțare care previne insolvența. Dacă manevra a fost, de la început, capabilă să contribuie la producerea insolvenței, se poate discuta despre tentativă. Totuși, trebuie verificate scopul fraudării și toate împrejurările concrete.
Repararea prejudiciului sau corectarea documentelor nu anulează automat fapta infracțională după ce aceasta a fost consumată. Deși restituirea bunurilor poate influența stabilirea pedepsei, infracțiunea rămâne existentă. Legea prevede însă, în anumite condiții, nepedepsirea celui care decide să se oprească voluntar sau care intervine pentru a împiedica producerea rezultatului înainte ca fapta să fie descoperită.
În cadrul sistemului juridic, gestionarea insolvențelor și a proceselor de faliment este reglementată strict pentru a proteja drepturile creditorilor și integritatea pieței. Diferența fundamentală între o eșec economic și o infracțiune constă în intenția de a înșela și în succesiunea evenimentelor care duc la pierderea activelor. Conduita concretă și scopul urmărit sunt elementele decisive în determinarea răspunderii penale.