Industria metalurgică din România se află într-un punct critic, fiind amenințată de o prăbușire continuă dacă nu se vor implementa investiții și măsuri de sprijin adecvate. Analiza realizată de Energy Policy Group (EPG) de către Izabela Manea și Sabina Ghiță evidențiază trei provocări majore care afectează competitivitatea sectorului. Acestea sunt costurile ridicate ale energiei electrice pentru unitățile energointensive, accesul limitat la finanțare pentru modernizarea tehnologică și lipsa unor mecanisme de piață care să recompenseze producția locală cu emisii reduse de carbon.
În segmentul aluminiului, ALRO Slatina rămâne principalul producător primar din țară și cel mai mare consumator industrial de energie electrică. Deși compania a înregistrat o creștere de 5% a producției primare față de anul precedent, impulsionată de cererea din industriile de apărare și aerospațială, vulnerabilitatea rămâne accentuată. Costul ridicat al energiei electrice continuă să fie un factor critic care pune presiune pe capacitatea de competitivitate a acestui jucător major din piața națională.
Situația este mult mai severă în sectorul oțelului primar, unde Liberty Galați, singurul producător de acest tip rămas în România, a intrat în insolvență în 2025. Din cauza acumulării de datorii, combinatul și platforma industrială sunt în proces de licitație, însă viitorul acestora este incert. După ce au fost organizate două runde consecutive de licitație internațională fără nicio ofertă din partea investitorilor, destinul facilității rămâne neclar, conform autorilor analizei EPG.
În contrast, producătorii de oțel secundar au reușit să evolueze prin investiții în retehnologizare și energie regenerabilă. Printre companiile menționate se numără ArcelorMittal (Hunedoara), Tenaris Silcotub (Călărași), care a achiziționat Artrom Steel Tubes (Reșița), și AFV Beltrame Group, proprietarul combinatelor Donalam Târgoviște și Călărași. Totodată, combinatul Oțelul Roșu, aflat în faliment de mulți ani, a fost achiziționat de UMB Group, care a promis un plan de modernizare și decarbonizare.
Sectorul cuprului suferă de lipsa infrastructurii necesare pentru prelucrarea materiei prime, deși România deține rezerve considerabile gestionate de Cupru Min. În prezent, minereul sau concentratul este trimis pentru procesare în afara Europei, inclusiv în China, ceea ce forțează țara să exporte materie primă și să importe cupru procesat. Această deficiență structurală afectează valoarea adăugată pe care industria locală o poate genera din resursele proprii de cupru.
Industria metalurgică operează într-un cadru european marcat de obiective stricte de decarbonizare și securitate energetică. Această tranziție impune companiilor să adopte tehnologii noi pentru a respecta normele de mediu, în timp ce guvernele trebuie să asigure un mediu de afaceri stabil. Capacitatea de a echilibra autonomia strategică cu necesarul de energie ieftină va determina dacă România poate rămâne un actor relevant în producția de metale.
România are resursele necesare pentru transformarea metalurgiei, dar lipsește o strategie industrială care să prioritizeze dezvoltarea infrastructurii de decarbonizare și accesul la energie la prețuri competitive. Izabela Manea subliniază că este necesară o reglementare care să faciliteze utilizarea fondurilor publice și a achizițiilor publice ecologice pentru a mobiliza necesarul de capital pentru industriile viitorului.