Pe 19 octombrie 1987, piețele financiare au înregistrat unul dintre cele mai dramatice evenimente din istoria lor, cunoscut sub numele de „Black Monday”. Indicele Dow Jones Industrial Average a suferit o prăbușire masivă de 508 puncte, ceea ce a reprezentat o scădere de 22,6% din valoarea sa într-o singură ședință de tranzacționare. Această variație procentuală zilnică rămâne, până în prezent, cea mai mare scădere înregistrată de acest indicator principal al bursei americane.
Înainte de acest colaps, piețele americane au cunoscut o perioadă de expansiune accelerată, Dow Jones înregistrând o creștere de aproximativ 44% în doar șapte luni, până la sfârșitul lunii august 1987. Totuși, optimismul a fost înlocuit de incertitudine în luna octombrie, pe măsură ce au apărut informații despre deficitul comercial american și scăderea valorii dolarului. Tensiunile legate de politica economică și cursul de schimb au amplificat sentimentul de nesiguranță în rândul investitorilor.
Evenimentul a fost precedat de o scădere de 4,6% a indicelui Dow Jones în ziua de vineri, 16 octombrie, perioadă marcată de expirarea contractelor futures și a opțiunilor, fenomen numit „triple witching”. Weekendul a adus o instabilitate suplimentară după ce secretarul Trezoreriei SUA, James Baker, a sugerat că Washingtonul ar putea accepta deprecierea dolarului pentru a reduce deficitul comercial. Aceste semnale au făcut investitorii extrem de sensibili la orice vești negative care au urmat.
Panica s-a propagat rapid la nivel global, afectând piețele din Asia înainte de deschiderea bursei americane, într-un proces amplificat de interconectarea financiară. În cel mai dramatic exemplu documentat de Federal Reserve History, piața bursieră din Noua Zeelandă a suferit o pierdere de aproximativ 60%. Această viteză de propagare a demonstrat cum o criză declanșată într-o piață poate influența rapid alte centre financiare, chiar dacă economiile acestora sunt diferite.
Un factor tehnic determinant a fost utilizarea strategiei „portfolio insurance”, o tehnică de asigurare a portofoliului bazată pe modele matematice și contracte derivate. Când mulți investitori au aplicat simultan aceste mecanisme pentru a reduce riscul, scăderile de preț au declanșat vânzări automate suplimentare, alimentând o spirală descendentă. Tranzacționarea asistată de calculator și legăturile dintre acțiuni, futures și opțiuni au accelerat acest proces de vânzare masivă.
Pentru a preveni o criză bancară generalizată, Rezerva Federală a intervenit pe 20 octombrie 1987, oferind asigurări privind lichiditatea sistemului. Președintele instituției, Alan Greenspan, a transmis că banca centrală este pregătită să susțină sistemul economic și a încurajat băncile comerciale să mențină finanțarea în condiții normale. Această acțiune a ajutat la stabilizarea piețelor, deși a ridicat dezbaterile privind riscul de „moral hazard” în economie.
În contextul piețelor globale, stabilitatea financiară este adesea influențată de decizii politice și de capacitatea instituțiilor de a gestiona șocurile externe. De exemplu, în cadrul Uniunii Europene, investițiile masive în proiecte de protejare a mediului sau propunerile de modificare a directivelor pentru reducerea costurilor fermierilor arată cum deciziile de la nivel central pot influența direct sănătatea economică a unor sectoare întregi, similar cu modul în care politicile monetare afectează bursele.