România a depășit cu peste trei luni termenul limită pentru transpunerea Directivei (UE) 2023/970 privind transparența salarială, însă proiectul de lege necesar se află în continuare în procedura parlamentară. Această întârziere legislativă generează incertitudini juridice și practice pentru angajatori, deoarece noile reguli vor impune obligații stricte în procesele de recrutare, informarea angajaților și raportarea diferențelor de remunerare. Momentul adoptării legii rămâne necunoscut, neexistând o estimare oficială privind finalizarea procesului legislativ.
Din punct de vedere juridic, netranspunerea la termen poate atrage sancțiuni pentru statul membru. Comisia Europeană poate solicita Curții de Justiție a Uniunii Europene aplicarea unor sancțiuni pecuniare, sub formă de sume forfetare sau penalități calculate zilnic, începând cu prima sesizare. În paralel, conform jurisprudenței CJUE, statul poate fi obligat să despăgubească persoanele prejudiciate dacă directiva conferă drepturi clare și dacă există o legătură de cauzalitate între netranspunere și prejudiciul suferit de acești cetățeni.
Proiectul de lege supus Senatului introduce modificări importante privind termenele de prescripție pentru acțiunile legate de egalitatea de remunerare. Termenul de 12 luni a fost înlocuit cu unul de 3 ani, în conformitate cu cerințele europene, însă această schimbare creează neconcordanțe cu Codul muncii. Există riscuri financiare semnificative pentru angajatori, deoarece formularea succesivă a plângerilor și sesizărilor ar putea întrerupe cursul prescripției, extinzând considerabil perioada în care un lucrător poate acționa în instanță sau la CNCD.
Obligațiile de raportare rămân neschimbate, indiferent de momentul la care se va adopta legea internă. Pentru companiile care au cel puțin 150 de lucrători, prima raportare este stabilită pentru data de 7 iunie 2027, în timp ce pentru cele cu între 100 și 149 de angajați, termenul este anul 2031. Angajatorii trebuie să își pregătească din timp mecanismele de colectare și analiză a datelor, deoarece aceste termene sunt stabilite direct de Directivă și nu pot fi modificate prin legislația națională.
Pregătirea companiilor trebuie să vizeze analiza sistemelor de remunerare pentru a identifica și documenta eventualele diferențe salariale și justificările lor obiective. Este necesară și revizuirea practicilor de recrutare, a accesului salariaților la informații și a regulilor interne de confidențialitate salarială. Deși în prezent obligațiile de raportare nu sunt încă opozabile angajatorilor privați în lipsa transpunerii, adaptarea procedurilor interne poate necesita timp, în special în organizațiile cu sisteme de remunerare complexe.
În cadrul Uniunii Europene, procesul de transpunere a normelor este unul critic pentru armonizarea pieței muncii. În timp ce țări precum Italia, Slovacia, Malta, Grecia sau Lituania au finalizat procesul în termen, România se află într-o situație similară cu Germania, Spania, Franța sau Austria. Această etapă de implementare este esențială pentru asigurarea drepturilor de egalitate și pentru stabilirea unui cadru juridic previzibil în relația dintre angajator și angajat.