O structură geologică masivă, cu un diametru de aproximativ 60 km, a fost descoperită pe fața ascunsă a Lunii, oferind explicații noi pentru mistere de miliarde de ani. Cercetătorii din Elveția au identificat această formațiune în regiunea Dewar, utilizând date orbitale combinate pentru a analiza anomalii magnetice. Această descoperire sugerează că satelitul natural al Pământului a deținut în trecut un dinam magnetic propriu, capabil să genereze un câmp magnetic activ.
Formațiunea stâncoasă studiată este probabil compusă din magmă care a urcat din interiorul Lunii și s-a solidificat acum aproximativ 4,2 miliarde de ani. Analiza realizată de echipa de cercetare arată că magnetizarea acestei structuri este extrem de puternică și este strâns legată de alte semnale geologice detectate prin observații orbitale. Această combinație de indicii permite oamenilor de știință să reconstruiască procesele geologice care au avut loc atunci când Luna era un corp geologic tânăr.
Oamenii de știință au observat în regiunea Dewar o coincidență neobișnuită, unde o anomalie magnetică, o anomalie gravitațională și un vârtej lunar apar în același loc. Xi Yang și Anna Mittelholz au explicat faptul că prezența acestor trei caracteristici împreună permite corelarea lor directă cu o singură structură situată în scoarța lunară. Modelele sinuoase ale vârtejurilor lunare sunt de obicei asociate cu astfel de alterații magnetice semnificative la suprafață.
Calculul intensității câmpului magnetic necesar pentru a magnetiza această structură indică o valoare de aproximativ 11 microtesla. Pentru comparație, câmpul magnetic actual al Pământului se situează în jurul valorii de 50 de microtesla. Această descoperire susține ipoteza unui vechi dinam lunar, un mecanism care generează magnetism prin mișcarea materialelor conductoare din interiorul unui corp planetar, într-un mod similar cu procesul care menține în prezent câmpul magnetic terestru.
Metoda utilizată de cercetători a presupus combinarea datelor privind câmpul gravitațional și cel magnetic pentru a determina densitatea și magnetizarea scoarței. Această abordare a permis excluderea posibilității ca magnetizarea să fie rezultatul unui impact violent de asteroid. Deși studiul oferă dovezi independente de probele colectate în cadrul misiunilor Apollo, noile rezultate nu rezolvă încă toate contradicțiile existente, fiind necesară investigarea altor zone lunare cu caracteristici similare.
Istoric, existența unui câmp magnetic lunar a fost un subiect de dezbatere intensă în comunitatea științifică. Deși unele studii anterioare susțineau existența unui astfel de câmp între 4.250 și 3.500 de milioane de ani în urmă, analizele recente efectuate asupra rocilor aduse de misiunile Apollo au pus sub semnul întrebării atât durata, cât și existența acestuia în etapele primare ale satelitului.