Antreprenorii români care dețin companii solide, înființate acum 20-30 de ani, sunt extrem de căutați de investitori strategici și fonduri de investiții. Aceștia caută afaceri care au supraviețuit pe piață, care posedă o bază de clienți stabilă, care generează profit și care nu se confruntă cu o supraîndatorare. Totuși, deși există o disponibilitate financiară mare pentru achiziții, oferta de companii de calitate rămâne foarte limitată pe piața locală.
Disponibilitatea capitalului este susținută de sume considerabile, inclusiv prin mecanisme precum PNRR, care oferă 400 de milioane de euro, la care se adaugă contribuția partenerilor din fondurile de investiții de încă 400 de milioane de euro. La acest total de 800 de milioane de euro se adaugă resursele altor fonduri și ale investitorilor strategici, precum și linii de credit bancare speciale pentru achiziția de companii. În ciuda acestor fonduri, companiile care sunt într-o poziție financiară bună refuză vânzarea.
Bogdan Mugescu, consultant în fuziuni și achiziții la Atheneum Advisors, explică faptul că antreprenorii care generează un profit de 1-2 milioane de euro pe an nu sunt convinși să vândă. Dacă un cumpărător ar oferi doar 5-6 milioane de euro, suma nu justifică vânzarea, deoarece profitul curent poate acoperi acea sumă în doar 2-3 ani fără efort suplimentar. La profitul oficial se adaugă și câștigurile informale folosite pentru traiul familiei, achiziția de terenuri sau clădiri.
Fondurile de investiții nu sunt dispuse să plătească prețuri care să depășească multiplii de piață, deoarece urmăresc să își dubleze sau să tripleze investiția în câțiva ani. Antreprenorii români, de asemenea, nu mai doresc să intre într-un nou ciclu de creștere accelerată cerut de acești investitori, deoarece acest proces necesită efort și schimbări majore în business. Mulți fondatori preferă să își conserve poziția actuală în condiții economice, politice și geopolitice ostile, evitând expansiunea.
O altă barieră este lipsa dorinței de a implica urmașii în gestionarea afacerilor de familie, din cauza complexității acestora. De asemenea, ideea de a aduce management extern este privită cu scepticism, deoarece fondatorii nu vor să cedeze controlul asupra deciziilor sau a fluxurilor financiare. În loc să reinvestească pentru a deveni mai mari, conform modelului american, mulți antreprenori aleg să își extragă banii pentru a investi în active imobiliare sau financiare, adoptând un model de viață mai european.
Tranziția de la modelul de creștere agresivă la cel de conservare a activelor reflectă o schimbare de mentalitate în rândul proprietarilor de afaceri mature. Aceștia preferă stabilitatea profitului anual în detrimentul riscurilor asociate cu o expansiune regională sau cu integrarea unor noi structuri de management. Această abordare prioritizează securitatea financiară personală în fața ambițiilor de consolidare a pieței prin achiziții de concurenți.