MetaWealth, platforma europeană de investiții în active reale, a semnat pe 4 noiembrie contractul de achiziție pentru al treilea proiect de stocare a energiei în baterii (BESS) din România. Noua investiție vizează un sistem independent de 50 MW / 100 MWh, situat în județul Dolj. Valoarea totală a acestui proiect este estimată la aproximativ 20 de milioane de euro, marcând o extindere a programului companiei în regiunea Oltenia.
Prin această achiziție, portofoliul MetaWealth ajunge la o capacitate totală de 148 MW / 300 MWh, incluzând proiectele de la Dumbrava și Sânpaul. Toate cele trei unități de stocare sunt programate să intre în operare comercială în anul 2027. Proiectul din Dolj este deja pregătit pentru construcție, având terenul asigurat, avizul tehnic de racordare emis și autorizația de construire obținută, fiind amplasat strategic în apropierea unui nod al rețelei.
Lucrările la noul amplasament din Dolj sunt estimate să înceapă în trimestrul al doilea din 2027, urmând ca operarea comercială să fie funcțională în trimestrul al treilea al aceluiași an. Modelul de business al MetaWealth se bazează pe achiziția de proiecte care dețin deja toate autorizațiile necesare pentru a trece direct la etapa de construcție. Această strategie permite companiei să accelereze dezvoltarea capacităților de stocare necesare sistemului energetic.
În ceea ce privește proiectul Dumbrava, acesta este deja în etapa de construcție, cu intrarea în operare prevăzută pentru trimestrul al doilea din 2027. Pentru acest proiect, MetaWealth a atras în august un pachet de finanțare de 19 milioane de euro, care include un credit senior de aproximativ 10 milioane de euro acordat pe șapte ani de către CEC Bank. Echipamentele pentru Dumbrava, precum transformatorul principal și sistemele de conversie, au ajuns deja în portul Constanța.
Paralel cu dezvoltarea, MetaWealth a lansat procesul de vânzare a proiectului Dumbrava, care va dura până la operarea acestuia. Compania a primit deja șase oferte și peste o duzină de părți interesate, printre care se numără fonduri de energie regenerabilă și companii energetice europene. Strategia prevede dezvoltarea primelor trei proiecte până la operare, pentru apoi a le vinde și a valorifica marja de dezvoltare, în timp ce proiectele viitoare vor rămâne în portofoliu pentru arbitraj energetic.
Necesitatea acestor investiții este evidențiată de datele Transelectrica, care estimează că nivelul de adecvanta impus sistemului ar putea fi depășit în 2027, în special în perioadele de vârf de consum iarna. În același an, Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă va fi oprită pentru retehnologizare timp de 32 de luni. Deși la începutul lunii octombrie capacitatea de stocare în România era de aproximativ 2,31 GWh, pentru anul 2027 este estimat un necesar de circa 6.000 MWh.