Economia României se confruntă cu un dezechilibru comercial major, caracterizat printr-o dependență accentuată de produsele din exterior, în ciuda resurselor disponibile. Aproximativ 72% din importurile de bunuri provin din statele Uniunii Europene, iar deși deficitul a scăzut ușor față de anul 2024, vulnerabilitatea economică rămâne prezentă. Problema centrală nu este comerțul internațional în sine, ci faptul că țara depinde de furnizori externi chiar și pentru produse pe care ar putea să le realizeze competitiv local.
Sectorul agricol reprezintă exemplul cel mai clar al acestui paradox economic, unde exporturile de materii prime sunt înlocuite de importuri de produse finite. România produce cantități considerabile de cereale, porumb și floarea-soarelui, însă valoarea economică se pierde deoarece aceste produse pleacă fără procesare suficientă. Astfel, se exportă grâu pentru a importa produse de panificație sau se exportă animale pentru a aduce carne procesată, pierzând astfel profitabilitatea oferită de transformarea produselor.
Capacitatea industrială a țării a suferit după 1990 în urma unui proces amplu de restructurare, în care numeroase fabrici au fost închise sau abandonate. Deși integrarea în Uniunea Europeană a adus tehnologii și acces la piețe, în special în industria auto, multe companii locale nu au reușit să devină furnizori competitivi. În consecință, chiar și fabricile care funcționează în România sunt nevoite să importe componente, materii prime și echipamente din alte țări pentru a susține producția.
Logistica și fragmentarea producției reprezintă alte obstacole care favorizează importurile în detrimentul aprovizionării de la producătorii locali. Pentru un supermarket, un furnizor internațional oferă cantități mari și termene stabile, în timp ce mulți producători români sunt mici și nu pot garanta volume necesare zilnic. Lipsa unor cooperative funcționale, a depozitelor moderne și a centrelor de colectare face ca producătorul român să pornească adesea cu un dezavantaj logistic în fața marfii de import.
Costurile ridicate de producție și lipsa predictibilității fiscale descurajează investițiile necesare pentru modernizarea fabricilor și a infrastructurii. Companiile au nevoie de stabilitate pe termen lung, însă incertitudinea fiscală, finanțarea dificilă și costurile energiei fac ca importul să fie adesea o soluție mai ieftină decât producția internă. În sectorul agroalimentar, pentru anumite categorii precum carnea de porc sau produsele lactate, gradul de acoperire a consumului din producția internă este sub 50%, conform datelor din 2026.
Evoluția economică a României depinde de capacitatea de a trece de la un model bazat pe consum la unul bazat pe investiții productive. Pentru a reduce dependența, este necesară o strategie industrială pe termen lung care să vizeze procesarea materiilor prime și dezvoltarea infrastructurii de depozitare. Fără o corelare între sprijinul statului și nevoile reale ale pieței, țara va continua să exporte resurse brute și să importe produse cu valoare adăugată ridicată.