Pe 25 septembrie 2008, autoritățile federale americane au preluat controlul asupra Washington Mutual, marcând cel mai mare faliment al unei instituții de economii din istoria Statelor Unite. Banca, care avea o istorie de 188 de ani, deținea active în valoare de 307 miliarde de dolari înainte de colaps. Evenimentul a fost declanșat de o retragere masivă de fonduri, un fenomen de tip bank run, care a destabilizat complet instituția financiară.
În doar nouă zile, deponenții au retras suma de 16,7 miliarde de dolari din Washington Mutual. Această fugă de capital a accelerat inevitabil sfârșitul băncii, care se transformase într-o mașinărie agresivă de creditare ipotecară. Instituția se concentrase pe credite cu rată variabilă și pe împrumuturi acordate fără verificarea reală a veniturilor, active care au pierdut valoare rapid odată cu prăbușirea pieței imobiliare americane.
Situația a fost agravată de contextul economic global de la acea perioadă. La momentul preluării, dobânda de referință a Fed era de 2%, iar sistemul bancar internațional era deja afectat de falimentul Lehman Brothers, survenit cu doar zeptici zile înainte. Pe măsură ce agențiile de rating retrogradau banca zilnic, acțiunile WaMu au scăzut de la o valoare de peste 30 de dolari la doar câțiva cenți, alimentând panica investitorilor.
Operațiunile bancare au fost achiziționate de JPMorgan pentru suma de 1,9 miliarde de dolari. Preluarea a fost orchestrată de Office of Thrift Supervision și de FDIC, corporația care garantează depozitele americanilor. Deși suma plătită de JPMorgan pare mică în raport cu dimensiunea băncii, deponenții nu au suferit pierderi financiare, deoarece nicio sumă nu a ieșit din fondul de garantare. Totuși, acționarii și deținătorii de obligațiuni au pierdut tot.
Acest eveniment evidențiază riscurile majore asociate cu deținerea de acțiuni în instituțiile financiare în perioade de volatilitate extremă. În timp ce depozitele sunt protejate de mecanismele de garantare, investitorii care dețin capital sunt cei care absorb pierderile în cazul unui faliment. Lecția de la Washington Mutual rămâne relevantă pentru înțelegerea modului în care riscul de creditare ipotecară poate compromite stabilitatea unor bănci de mari dimensiuni.
Istoricul crizei financiare din 2008 este marcat de o serie de colapsuri ale instituțiilor de creditare, care au forțat autoritățile să intervină pentru a preveni un efect de domino în sistemul bancar global. Aceste intervenții au vizat protejarea deponenților, dar au lăsat în urmă pierderi masive pentru acționarii care au implicat capital în activele toxice generate de expansiunea necontrolată a creditelor ipotecare.