Acumularea masivă de petrol și extinderea capacității de rafinare au transformat China dintr-un simplu importator într-un actor capabil să influențeze piața globală a energiei. Această schimbare de paradigmă a fost evidențiată în contextul conflictului cu Iranul, moment în care Beijingul și-a putut utiliza poziția strategică pentru a limita livrările de combustibili rafinați către statele vecine.
În primele luni ale războiului cu Iranul, China a reușit să reducă importurile de petrol cu 23% față de aceeași perioadă de anul precedent, conform datelor vamale. Această strategie de acumulare a rezervelor și utilizarea surselor alternative, precum cărbunele, au permis țării să își protejeze aprovizionarea. Prin controlul asupra exporturilor de benzină, motorină și kerosen pentru aviație, Beijingul a putut exercita presiuni asupra unor state, inclusiv pe cele cu relații tensionate, precum Australia și Filipinele.
Impactul economic este vizibil și la nivelul prețurilor globale, deoarece reducerea importurilor chineze a menținut prețul țițeiului sub nivelurile anticipate de analiști. Daan Struyven, coordonatorul cercetării privind petrolul la Goldman Sachs, a menționat că la sfârșitul lunii august prețul țițeiului era cu aproximativ 10 dolari pe baril mai mic decât ar fi fost dacă China ar fi continuat să importe la nivelurile anterioare. Această capacitate de a controla cererea oferă Chinei o pârghie geopolitică de neegalat.
Evoluția este susținută și de o tranziție energetică internă, în care vehiculele electrice reprezintă acum aproximativ 14% din autoturismele din China. Această schimbare a redus consumul de petrol cu aproximativ 1,5 milioane de barili pe zi în al doar trimestru, conform datelor de la Agenția Internațională pentru Energie. Pe lângă reducerea cererii, China deține o capacitate de rafinare uriașă, devenind un nod central în distribuția combustibililor rafinați la nivel mondial.
Erica Downs, cercetătoare principală la Centrul pentru Politică Energetică Globală al Universității Columbia, subliniază că, deși China nu a preluat complet controlul, reprezintă o forță de care OPEC trebuie să țină cont. Strategia de a acumula rezerve a fost începută de mult, sub îndemul fostului premier Zhu Rongji, pentru a evita blocajele în Strâmtoarea Malacca. Astfel, Beijingul a transformat vulnerabilitatea în avantaj, controlând atât volumul importurilor, cât și fluxul de produse rafinate către piața externă.
China a început construcția rezervelor strategice de petrol mult mai târziu decât Statele Unite, care au creat astfelnele structuri după crizele energetice din anii 1970. Strategia de economisire și dezvoltare a resurselor interne a fost o prioritate de lungă durată pentru Beijing, având scopul de a reduce dependența de pasajele maritime controlate de alte puteri. Această abordare strategică este esențială în calculele geopolitice actuale, influențând modul în care marile economii evaluează riscurile de aprovizionare.