O echipă de cercetători a pus capăt unei enigme biologice ce persistă de peste 150 de ani, legată de o specie de păsări uriașe care se credea dispărută după ultima eră glaciară. Analiza ADN-ului antic a demonstrat că fosilele de cocori de dimensiuni impresionante, descoperite în peșteri europene, nu aparțineau unei specii distincte, ci reprezentau variante mai mari ale cocorului comun care trăiește și astăzi în Europa.
Misterul a luat amploare încă din secolul al XIX-lea, când biologul francez Alphonse Milne-Edwards a identificat oase de cocor neobișnuit de mari în peșteri din sudul Franței. Pe baza acestor resturi, el a clasificat pasărea sub numele de Grus primigenia, considerând că este o specie dispărută. Această identificare a fost acceptată de comunitatea științifică pentru o perioadă lungă, fiind considerată o dovadă a existenței unor păsări preistorice masive.
Pentru a clarifica situația, dr. John Stewart, profesor de paleoecologie evolutivă la Universitatea Bournemouth (BU), a condus o investigație bazată pe analiza genetică a 18 oase de cocor. Mostrele au fost colectate din diverse locații, inclusiv Anglia, Țara Galilor, Franța, Germania și Insulele Baleare. Cercetătorii au colaborat cu Centrul de Paleogenetică din Stockholm, Suedia, pentru a utiliza dovezile genetice în determinarea exactă a speciei, depășind limitele studiilor bazate doar pe forma oaselor.
Rezultatele arată că diferențele de dimensiune au dus la o eroare de clasificare, deoarece masculii cocorilor sunt mai mari decât femelele. Stewart susține că aceste variații de talie au alimentat speculațiile conform cărora exista o specie separată, Grus primigenia, pe lângă cocorul comun. Cercetarea sugerează că alte specii de păsări preistorice, identificate anterior doar prin măsurători ale fosilelor, ar putea necesita o reevaluare, deoarece pot fi doar populații cu dimensiuni diferite ale unor specii actuale.
Deși identitatea păsărilor este acum clară, cercetătorii se confruntă cu întrebarea privind motivul pentru care dimensiunea acestor cocori a scăzut în timp. Ipoteza principală este că drenarea zonelor umede și schimbările cauzate de activitățile umane în utilizarea terenurilor ar fi putut influența acest proces. Echipa intenționează să investigheze dacă aceste modificări ale habitatelor au contribuit direct la reducerea dimensiunii corporale a cocorilor de astăzi.
Studiile de paleoecologie și analiza ADN-ului antic sunt instrumente esențiale în înțelegerea evoluției biodiversității. Aceste tehnologii permit cercetătorilor să distingă între dispariția reală a unor specii și simplele variații morfologice cauzate de factori de mediu. Înțelegerea modului în care activitățile umane au modelat dimensiunile faunei în trecut oferă date cruciale pentru conservarea speciilor de păsări vulnerabile din prezent.