Cercetătorii de la ETH Zurich au prezentat FlexiQuad, un prototip de dronă care renunță la corpul central rigid utilizat de aparatele convenționale. În locul unei structuri rigide, acest nou dispozitiv utilizează un inel moale pe care sunt montate componentele esențiale, precum rotoarele, bateriile și modulul de control. Această abordare inovatoare permite dronei să navigheze în medii dificile, cum ar fi păduri dese sau clădiri prăbușite, unde obstacolele sunt inevitabile.
Proiectul a fost dezvoltat de Luca Girardi și Stefano Mintchev, în cadrul Laboratorului de Robotică de Mediu al ETH, echipa depunând deja o cerere de brevet pentru această tehnologie. Conceptul se inspiră din natura biologică, imitând aripile păsărilor și ale insectelor, care combină rezistența cu capacitatea de a se îndoaia. Inelul dronei este conceput să se deformeze lateral pentru a absorbi energia în momentul unei coliziuni, menținând în același timp o rigiditate pe verticală pentru a asigura stabilitatea zborului.
În cadrul testelor de impact efectuate la viteze de aproximativ 25 km/h, cadrul dronei s-a deformat temporar pentru a reduce forța impactului, permițând aparatului să continue zborul imediat după lovitură. Deși viteza maximă de zbor poate ajunge la 80 km/h, cercetătorii au limitat viteza testelor de coliziune din cauza spațiului restricționat din laborator. FlexiQuad a demonstrat, de asemenea, capacitatea de a transporta obiecte, reușind să ridice și să deplaseze o trusă de prim ajutor moale, chiar și o încărcătură mai grea decât propria greutate.
Structura flexibilă oferă avantaje logistice semnificative, permițând dronei să treacă prin deschideri mai înguste decât dimensiunea sa normală. Luca Girardi a menționat că materialele pentru cadru sunt accesibile, costând mai puțin de 15 franci elvețieni, iar designul permite depozitarea prototipului într-o valiză de mărime medie. Pentru a gestiona instabilitatea cauzată de vibrațiile post-impact, echipa a implementat o metodă de inteligență artificială care învață drona să se stabilizeze rapid, similar unui reflex biologic.
Deși tehnologia este promițătoare, Luca Girardi, care lucrează la acest proiect de aproximativ cinci ani, recunoaște că există încă dificultăți în obținerea zborurilor autonome sigure în afara mediului controlat al laboratorului. Obiectivele viitoare includ și posibilitatea utilizării unui centru gol pentru capturarea altor drone nedorite. Procesul de dezvoltare a început cu scepticismul creatorilor proprii cu privire la funcționarea unui aparat fără o întărire centrală, însă rezultatele au confirmat viabilitatea abordării.
Evoluția tehnologiei robotice de tip dronă reflectă o tendință globală de adaptare a sistemelor automate la medii necontrolate. În timp ce sectorul aerospațial și cel de comunicații se confruntă cu provocări logistice și tehnice majore, dezvoltarea unor dispozitive capabile să funcționeze în condiții de impact sau în spații constrânse reprezintă un pas important către automatizarea misiunilor de salvare și explorare în zonele de risc ridicat.