Metodologia de control aplicată de ANAF trece printr-o transformare semnificativă, mutând accentul de pe verificarea documentelor justificative către o analiză integrată a datelor. Această schimbare de paradigmă este determinată de presiunea reducerii deficitului bugetar și de procesele de digitalizare ale administrației fiscale. Conform analizei realizate de Călin Stan, Partener, Avocat Băncilă Diaconu și Asociații SPRL, autoritatea urmărește acum să verifice dacă profitul și baza impozabilă declarate reflectă realitatea activității economice desfășurate.
Noua strategie de inspecție pune sub lupă coerența întregului model de afaceri, nu doar operațiuni individuale. Inspectorii fiscale caută neconcordanțe între diverse fluxuri de raportare, precum cele din deconturile de TVA, declarațiile informative și datele din sistemul RO e-Factura. Călin Stan subliniază că riscul fiscal pentru companii nu mai provine doar din erori de calcul sau lipsa facturilor, ci și din lipsa reconcilierii între informațiile raportate în diferite sisteme ale organizației.
Zonele de maxim interes pentru organele de control includ serviciile de management, IT, resurse umane și consultanță furnizate de entități afiliate. În aceste cazuri, existența contractelor și a facturilor este considerată o condiție necesară, dar nu suficientă pentru deducere. Autoritatea verifică dacă societatea a obținut un beneficiu economic concret prin achiziția acestor servicii și dacă prestarea acestora este justificată în raport cu ansamblul activităților economice ale firmei.
O altă direcție de control vizează tranzacțiile dintre persoane afiliate și prețurile de transfer. ANAF monitorizează condițiile financiare ale împrumuturilor intragrup, analiza dobânzilor aplicate și verifică dacă tranzacțiile comerciale respectă principiul valorii de piață. Este esențial ca companiile să pregătească documentația specifică pentru a demonstra că prețurile aplicate sunt congruente cu realitatea economică și cu condițiile acceptate de operatorii independenți.
Digitalizarea administrativă permite acum utilizarea unui volum fără precedent de informații pentru identificarea riscurilor. Algoritmii de analiză pot detecta rapid diferențele dintre declarațiile fiscale și datele digitale disponibile, selectând contribuabilii pentru verificări. Pentru companii, provocarea majoră constă în capacitatea de a explica rapid orice abatere identificată de aceste sisteme, demonstrând legătura dintre cheltuielile efectuate, precum consultanța sau publicitatea, și obținerea veniturilor impozabile.
Evoluția controlului fiscal se înscrie într-un context de ajustări macroeconomice și de gestionare a stabilității bugetare. În perioada actuală, autoritățile fiscale din diverse regiuni urmăresc reducerea deficitelor bugetare pentru a asigura echilibrul financiar. Această tendință de consolidare fiscală impune o rigoare sporită în raportarea datelor, transformând auditul fiscal dintr-un proces de verificare a hârtiilor într-un proces complex de validare a substanței economice a fiecărei decizii de business.