Energia produsă din cărbune în România a fost prezentată ca fiind ieftină și sigură, însă realitatea economică indică faptul că acest lucru a fost o iluzie susținută de un sistem contabil și politic care a ascuns o parte semnificativă din factură. Conform unei analize realizate de Asociația Energia Inteligentă, costurile reale au fost distribuite prin subvenții, ajutoare, ștergeri de datorii și investiții publice, în loc să fie reflectate direct în prețul energiei.
În perioada 2005-2008, costul rămas în sarcina producătorilor, după aplicarea sprijinului statului, putea apărea chiar sub prețul mediu al pieței. Această situație a generat mitul unei energii interne ieftine, distruse ulterior de politicile climatice europene. Totuși, diferența de cost era împinsă în afara facturii prin pierderi ale companiilor de stat, obligații de mediu amânate, costuri sociale și cheltuieli viitoare pentru închiderea minelor și refacerea terenurilor.
După anul 2013, costul rămas producătorilor de energie pe cărbune, chiar și după includerea ajutoarelor, a depășit constant prețul mediu angro al energiei. După 2018, această diferență a crescut abrupt, fiind influențată de prețul certificatelor de CO2, dar și de probleme structurale de decenii. Printre acestea se numără randamentele energetice reduse, echipamentele îmbătrânite, mentenanța costisitoare, investițiile amânate și costurile ridicate ale extracției de lignit.
Analiza subliniază că ajutorul public nu a generat competitivitate, ci a cumpărat doar timp, care nu a fost utilizat pentru construirea alternativelor necesare. În timpul crizei energetice din 2022, când prețul mediu al pieței a ajuns la aproximativ 1.131 lei/MWh, costul integral estimat al cărbunelui, fără ajutoare, era de aproximativ 1.320 lei/MWh. Această situație arată că piața a devenit anormal de scumpă, nu că lignitul a devenit competitiv.
Chiar și în scenariul în care certificatele de CO2 ar dispărea, costul estimat al cărbunelui ar rămâne în 2026 cu aproximativ 130 lei/MWh peste media pieței. Cu toate costurile incluse, diferența ar ajunge la circa 480 lei/MWh. România plătește astăzi simultan pentru întreținerea capacităților vechi, certificatele de CO2, ajutoarele acordate, energia importată și întârzierea centralelor care trebuiau să înlocuiască producția pe cărbune, fără a obține beneficiile acestora.
Securitatea energetică nu poate justifica orice cost, iar capacitățile de cărbune pot avea o valoare strategică de rezervă doar pentru o perioadă limitată. Dumitru Chisăliță, președintele AEI, a concluzionat că trebuie păstrat strict cât este necesar pentru siguranță și înlocuit conform unui calendar tehnic real. Cărbunele „ieftin” a fost, în final, una dintre cele mai scumpe iluzii ale politicii energetice românești.