Andrei Maioreanu, expert în sectorul energetic și fost secretar de stat în Ministerul Energiei, subliniază necesitatea unei abordări duale asupra energiei electrice. Aceasta trebuie privită simultan ca o utilitate publică pentru cetățeni și ca o resursă strategică pentru economie. Dacă este tratată doar ca utilitate, statul este tentat să fixeze prețuri, însă dacă este considerată doar o marfă, se riscă ignorarea rolului său de componentă de bază pentru dezvoltarea industrială și funcționarea statului.
România dispune de o Strategie energetică pentru perioada 2025–2035, cu perspectivă până în 2050, aprobată la sfârșitul anului 2024. Totuși, Andrei Maioreanu precizează că un document formal nu constituie o strategie reală dacă investițiile, infrastructura și reglementările nu urmează o direcție comună. Proiectele majore, precum reactoarele nucleare, hidrocentralele sau liniile de transport, necesită ani de construcție și nu pot depinde de ciclul electoral sau de schimbările frecvente de la nivelul ministerului.
Sistemul Energetic Național de la începutul anului 2026 avea o putere instalată brută de aproximativ 19.400 MW. La această cifră se adaugă peste 3.350 MW instalați la prosumatori și aproape 500 MW de stocare. România utilizează hidroenergie, nuclear, gaze, cărbune, eolian și solar. Statul deține companii precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Complexul Energetic Oltenia, iar împreună cu OMV Petrom, acești patru mari producători au asigurat în 2024 circa 74% din producția din instalațiile de peste 5 MW.
Analizând modelele internaționale, se observă abordări diferite: Franța utilizează nuclearul ca coloană vertebrală, Germania sprijină industria energointensivă prin mecanisme de suport, iar Polonia dezvoltă un program nuclear de 6–9 GW. Andrei Maioreanu menționează că energia ieftină nu se obține prin decrete sau plafonări de preț, deoarece costul real este plătit de producători, furnizori sau contribuabili. O energie structural ieftină provine din investiții în tehnologii eficiente, rețele solide și reguli de piață previzibile.
Pentru a atrage investiții și a susține reindustrializarea, România poate folosi energia ca un avantaj competitiv. Expertul avertizează că nu se pot închide capacități de producție fără alternative și nu se pot cere investiții de miliarde în companiile de stat dacă acestea sunt golite de resurse. Politica energetică trebuie să fie o politică de securitate și de dezvoltare economică, evitând reinventarea regulilor la fiecare patru ani, pentru a permite capitalului privat să își calculeze riscul de piață.
Gestionarea resurselor energetice este un proces complex care afectează direct stabilitatea economică a unei țări. În contextul european, deciziile privind mixul energetic și prețurile influențează direct competitivitatea industriei. În România, capacitatea de producție și infrastructura de transport rămân piloni esențiali pentru asigurarea securității energetice și pentru menținerea unui mediu de afaceri predictibil pentru investitorii care doresc să construiască unități de producție pe termen lung.