O analiză extinsă realizată asupra a peste 15 milioane de locuințe din Marea Britanie indică faptul că utilizarea sistemelor de panouri solare poate genera economii substanțiale. Un sistem optimizat, care include atât panouri fotovoltaice, cât și baterii montate pe acoperiș, ar putea aduce beneficii financiare de aproximativ 1.100 de euro anual pentru fiecare locuință. Această sumă este descrisă de companie care a realizat studiul drept un „salariu din lumina soarelui”.
Cercetătorii au utilizat imagini din satelit pentru a evalua fiecare proprietate în parte, luând în calcul parametri tehnici esențiali. Studiul a analizat înclinația și orientarea acoperișului, nivelul consumului local de energie, precum și capacitatea de producție solară pe oră. Chiar și în regiuni cu condiții meteorologice mai dificile, precum Scoția, Țara Galilor sau Irlanda de Nord, economiile medii estimate au depășit pragul de 930 de euro pe an.
Rezultatele variază în funcție de locația geografică specifică din cadrul țării. Sud-vestul Țării Galilor a înregistrat cele mai mari economii estimate, cu o valoare de aproximativ 1.160 de euro anual, urmat de sud-estul Angliei, unde cifrele ajung la circa 1.150 de euro. În Irlanda de Nord, cele mai bune randamente financiare au fost observate în zona estului regiunii, nu în partea de sud.
Rentabilitatea acestor siste nu depinde exclusiv de intensitatea luminii solare, ci este influențată de un set complex de variabile economice și tehnice. Factori precum prețul curentului, unghiul de instalare al panourilor, orele de consum și plata pentru energia trimisă în rețea joacă roluri cruciale. De asemenea, utilizarea bateriilor este esențială pentru stocarea energiei produse în timpul zilei, permițând utilizarea ei ulterioară, în timp ce panourile continuă să producă energie chiar și în condiții de vreme înnorată.
O organizație britanică estimează că un sistem tipic de acest gen se amortizează într-un interval de 10 până la 12 ani. Rezultatele obținute în Marea Britanie sugerează un potențial similar pentru restul continentului european, indicând faptul că panourile ar putea fi rentabile mult dincolo de zonele însorite ale Europei, în special dacă sunt însoțite de unități de stocare a energiei.
Potențialul energiei solare la nivel european este considerat uriaș, însă utilizarea actuală rămâne limitată. Conform unui studiu al Centrului Comun de Cercetare (JRC), panourile instalate pe acoperișuri ar putea acoperi până la 40% din necesarul de electricitate al Uniunii Europene până în anul 2050. Cu toate acestea, datele arată că, în prezent, doar un acoperiș din zece din Europa dispune de panouri solare instalate.