Războiul din Ucraina a devenit un teren de testare major pentru integrarea rapidă a inteligenței artificiale în sistemele de luptă. Tehnologia permite identificarea mai rapidă a țintelor și ghidarea dronelor, chiar și în condiții de pierdere a legăturii cu operatorul. Această evoluție este susținută și de accesul acordat de Ucraina către baza militară Avengers AI Labs, unde datele de luptă sunt utilizate pentru antrenarea modelelor de AI.
Un exemplu concret este drona Saker Scout, creată de compania ucraineană Twist Robotics. Această quadcopteră neagră este dotată cu o placă electronică ce permite software-ului de învățare automată să recunoască 47 de categorii de echipamente militare, precum tancuri sau infanterie. Sistemul trasează contururi virtuale în jurul obiectelor și atribuie scoruri de încredere, permițând dronei să atace autonom în zonele de eliminare predefinite de operator.
Eficiența decizională este una dintre marile schimbări aduse de AI pe frontul ucrainean. Dacă la începutul conflictului, identificarea unei ținte și lansarea unui atac putea dura 20 de minute, acum procesul este redus la câteva secunde. Această accelerare este susținută și de costurile reduse, puterea de calcul necesară pentru algoritmii de recunoaștere vizuală putând fi achiziționată astăzi cu aproximativ 250 de dolari.
Totuși, tehnologia întâmpină limite semnificative în ceea ce privește distincția între ținte. Deși poate deosebi un tanc de un camion, sistemele nu pot determina dacă o țintă este rusă sau ucraineană, bazându-se pe o prezumție de inamic în zona de eliminare. Expertul de la Twist Robotics, Rostislav Olencin, subliniază că este esențial să se asigure că nu sunt loviți civili sau propriile trupe.
Pe lângă dronele individuale, se dezvoltă și conceptul de „roi”, unde mașinile își împart sarcinile între ele. Aceste grupuri de drone sau roboți pot colabora pentru a recupera soldați rănți sau pentru a copleși sistemele de apărare. Lorenz Meier, directorul Auterion, susține că forțele militare occidentale vor depinde tot mai mult de aceste unități autonome pentru a compensa lipsa de personal instruit.
O altă problemă critică este riscul de eroare în procesul de vizare. În timpul conflictului, sistemele de vizare asistate de AI au fost utilizate în scenarii unde viteza de decizie a fost extrem de redusă, de la 15 la 20 de secunde. Această presiune temporală poate duce la identificarea greșită a țintelor, fenomen ilustrat de atacurile care au vizat infrastructuri civile sau persoane, în contextul în care evaluarea juridică a unei ținte rămâne o sarcină umană.