Procesul de recrutare devine un punct critic de risc pentru companii, depășind simpla semnătură a unui contract cu o agenție externă. Pe măsură ce standardele ESG și cerințele de „due diligence” devin tot mai stricte, organizațiile trebuie să monitorizeze entire lanțul de furnizori. Lipsa controlului asupra intermediarilor poate declanșa investigații, litigii și costuri reputaționale semnificative, în special atunci când apar reclamații privind taxe ilegale sau informații înșelătoare oferite candidaților.
Multe organizații cunosc partenerul contractual, dar nu au vizibilitate asupra modului în care se realizează selecția reală a candidaților. Există riscul ca un intermediar suplimentar să impună taxe sau să ofere oferte în limbi pe care viitorii angajați nu le înțeleg complet. Situația devine critică dacă un candidat ajunge la locul de muncă cu o datorie egală cu două salarii, deși prestatorul a declarat contractual că nu percepe taxe pentru recrutare.
Directiva (UE) 2024/1760 privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor (CSDDD) schimbă perspectiva asupra acestor riscuri. Pentru o companie de producție din România care recrutează 150 de lucrători din afara Uniunii Europene, problemele pot apărea după începerea activității. Dacă angajații descoperă că remunerația sau cazarea nu corespund promisiunilor, compania beneficiară va trebui să gestioneze investigații, posibile restituiri de sume și întârzieri de producție.
Regulile CSDDD vor fi aplicabile începând cu 26 iulie 2029, după ce statele membre finalizează transpunerea până în 26 iulie 2028. Directiva vizează companiile din UE cu peste 5.000 de angajați și o cifră de afaceri netă mondială de peste 1,5 miliarde euro. Pentru entitățile din afara Uniunii Europene, pragul de aplicare este cifra de afaceri netă de peste 1,5 miliarde euro realizată în cadrul Uniunii.
Departamentele de HR trebuie să treacă de la un control pur formal la o monitorizare activă a traseului candidatului. Este esențial ca mecanismele de sesizare să fie accesibile și utilizabile de către personalul extern, nu doar de către angajații direcți. Companiile nu pot externaliza responsabilitatea pentru modul în care sunt tratați oamenii, fiind obligate să identifice și să prevină discriminarea, hărțuirea sau munca forțată în lanțul de activități.
Implementarea acestor norme de diligență necesară vizează gestionarea efectelor negative asupra drepturilor omului și a mediului în toate operațiunile și filialele. Organizațiile trebuie să demonstreze nu doar că au politici de conformitate, ci și cum identifică expunerea la risc și ce măsuri concrete iau pentru a interveni eficient în cazul unor abateri constatate în lanțul de furnizori.