Pe 5 iulie 1991, activitatea Bank of Credit and Commerce International, cunoscută sub acronimul BCCI, s-a încheiat brusc în mai multe centre financiare globale. În Londra, sucursala de pe Regent Street a fost ocupată de reprezentanți care au ordonat imediat oprirea activității, în timp ce la New York și Los Angeles, autoritățile au blocat sume masive de bani. Supraveghetorii din Marea Britanie, Luxemburg și Insulele Cayman au preluat controlul asupra unor active estimate la 20 de miliarde de dolari.
Ascensiunea băncii a început în 1972, sub coordonarea bancherului pakistanez Agha Hassan Abedi, utilizând fonduri din zona Golfului. Instituția a cunoscut o expansiune fulminantă, ajungând să fie a cincea cea mai mare bancă privată la nivel mondial, cu filiale în America Latină, Orientul Mijlociu, Africa și Europa. Succesul său s-a bazat pe o prezență în 70 de țări și pe o arhitectură financiară complexă, concepută pentru a evita supravegherea centralizată.
Structura băncii era împărțită între Luxemburg și Insulele Cayman, astfel încât nicio autoritate nu putea vedea întregul conglomeraat. Această fragmentare a permis funcționarea unui sistem în care fiecare jurisdicție vedea doar o parte din operațiunile băncii. Agha Hassan Abedi a reușit să impună un aranjament de supraveghere ad-hoc, implicând și Banca Angliei, dar care, în practică, lăsa instituția fără un control consolidat și clar de la nivel global.
Investigațiile au scos la iveală o „fabrică de documente” la sediul londonez, utilizată pentru a crea contracte și garanții false. Aceste documente falsificate servau la prezentarea unor împrumuturi fără acoperire ca fiind impecabile în fața auditorilor. Un beneficiar major al acestui sistem a fost Abbas Gokal, șeful Gulf Group, care a beneficiat de credite negarantate de 1,2 miliarde de dolari, deși firma sa era considerată iremediabil insolventă.
Consecințele prăbușirii au fost devastatoare pentru micii deponenți și pentru consiliile locale britanice care aveau depozite de milioane de lire. Deși Banca Angliei a promis acoperirea a 75% din depozite, aceasta a fost plafonată la 15.000 de lire, lăsând mulți clienți cu pierderi semnificative. Procesul împotriva lui Abbas Gokal a fost unul extrem de costisitor, costând contribuabilul britanic aproximativ 10 milioane de lire.
Evenimentul a marcat o schimbare fundamentală în reglementarea financiară internațională. După colapsul băncii în 1991, Comitetul de la Basel a impus noi reguli, obligând orice grup bancar internațional să aibă un supraveghetor clar și consolidat. Această măsură a fost luată pentru a preveni situații similare în care complexitatea structurilor juridice permite ascunderea fraudelor și a pierderilor financiare masive de către autoritățile de control.