Dunărea se confruntă cu o evoluție climatică marcată de perioade prelungite de ape mici și episoade de debite extreme, conform raportului „Starea climei 2026”. Schimbările pot afecta grav alimentarea cu apă, agricultura, navigația și ecosistemele din întreaga regiune. Cercetătorii Mihai Adamescu și Vlad Amihăesei avertizează că adaptarea acestor sectoare trebuie planificată împreună, având în vedere limitele resurselor de apă disponibile în bazinul fluviului.
Analiza hidrologică pentru zona Brăila indică o modificare drastică a debitului în scenariul cu emisii ridicate. Numărul de zile cu debit sub 3.000 de m³ pe secundă ar putea crește de la 18 la 47 pe an, în timp ce zilele cu debite de peste 15.000 de m³ pe secundă ar putea ajunge la zece. De asemenea, durata maximă a episoadelor de ape foarte mici ar putea crește de la 100 la 169 de zile, afectând stabilitatea resurselor.
Refacerea conexiunii dintre fluviu și lunci ar putea reduce riscurile cauzate de inundații și secetă, oferind și avantaje financiare semnificative. Un studiu estimează că beneficiile economice nete ar putea atinge 47,3 miliarde de euro până în 2075 prin implementarea unui program coordonat la nivelul bazinului. Această sumă include valoarea serviciilor oferite de ecosisteme și pagubele evitate, însă nu reprezintă venituri directe pentru bugetele publice sau proprietari.
Conectivitatea hidrologică a luncilor a suferit o degradare masivă în ultimele decenii, conform datelor din inventarul anului 1999. Suprafața luncilor conectate în întregul bazin al Dunării a scăzut de la aproximativ 41.605 la doar 7.845 de km², ceea ce reprezintă o pierdere de circa 81% din suprafața istorică. Această situație limitează capacitatea naturală a zonelor umede de a absorbi viiturile sau de a susține biodiversitatea.
Implementarea proiectelor de restaurare implică provocări juridice și economice, precum gestionarea terenurilor agricole transformate în zone umede. În cazul Mahmudia–Carasuhat, reconectarea unor suprafețe a generat conflicte cu concesionarii de terenuri agricole, necesitând intervenții judecătorești. Autorii subliniază că proiectele trebuie să includă clar de la început mecanisme de compensare și acorduri privind utilizarea terenurilor, pentru a evita disputele între agricultură și conservare.
Dependența economică de debitul Dunării a fost demonstrată în vara anului 2026, când scăderea nivelului a forțat oprirea reactoarelor de la Cernavodă. Centrala furnizează aproximativ o cincime din electricitatea României, iar menținerea Unităților 1 și 2 în stare oprită a fost necesară pentru siguranță. Gestionarea resurselor de apă rămâne critică pentru securitatea energetică și stabilitatea economică a întregii regiuni.
Contextul climatic actual impune o gestionare integrată a întregului bazin al Dunării, nu doar a unor secțiuni izolate. Intervențiile precum decolmatarea canalelor sau deschiderea digurilor trebuie să fie pe termen lung, cu bugete dedicate pentru întreținere pe perioade de 15-20 de ani. Fără o administrare constantă, riscul de colmatare și pierderea funcționalității habitatelor rămâne ridicat, indiferent de investițiile inițiale efectuate.