Deficitul de apă reprezintă un risc economic major pentru România și țările din bazinul Dunării, conform avertizărilor subliniate de Juliette Lassman. În contextul schimbărilor climatice, resursele hidrice devin tot mai instabile, afectând transportul, producția de energie, turismul și lanțurile de aprovizionare industriale. Gestionarea acestor riscuri necesită o guvernanță eficientă, care să permită stabilirea unor reguli clare de alocare a apei între sectoarele economice și populație.
Analizele OCDE indică faptul că pierderile și pagubele cauzate de secetă au crescut anual cu între 3% și 7,5% începând cu anul 2000. Din acest motiv, un episod mediu de secetă costă astăzi cel puțin de două ori mai mult decât în anul 2000. Estimările experților sugerează că aceste costuri economice vor continua să crească cu încă cel puțin 35% până în anul 2035, impunând necesitatea unor investiții masive în prevenție.
O schimbare fundamentală necesară este trecerea de la gestionarea crizelor la gestionarea riscurilor prin utilizarea prognozelor climatice și a monitorizării în timp real. Guvernele trebuie să stabilească în avans regulile de utilizare a apei, protejând utilizatorii vulnerabili și asigurând infrastructura necesară. Această abordare presupune integrarea riscului de inundații și al disponibilității apei în deciziile privind locuințele, agricultura, industria și sectorul energetic.
Guvernanța eficientă a apei presupune aplicarea celor 12 condiții esențiale stabilite de OCDE, inclusiv clarificarea responsabilităților și coordonarea politicilor. Deoarece resursele de apă și riscurile precum poluarea nu respectă granițele administrative, se recomandă gestionarea la nivelul bazinelor hidrografice. Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR) servește drept exemplu, oferind un cadru de cooperare pentru schimbul de date și gestionarea riscurilor transfrontaliere.
Orașele sunt în prima linie în fața acestor riscuri, fiind expuse atât secetei, cât și inundațiilor bruște. Dezvoltarea urbană defectuoasă și impermeabilizarea solului pot amplifica impactul fenomenelor extreme asupra infrastructurii și populației. Soluțiile de infrastructură locală, precum zonele umede urbane, restaurarea râurilor și sistemele de retenție a apelor pluviale, pot ajuta la absorbția surplusului de precipitații și la stocarea apei pentru perioadele de deficit.
Gestionarea cererii și utilizarea mai eficientă a resurselor sunt piloni esențiali pentru reziliența economică. Modele precum cel din Franța, care vizează reducerea prelevărilor de apă cu 10% până în 2030, sau sistemul de taxe din Portugalia, oferă direcții importante. Securitatea apei trebuie tratată ca o premisă a dezvoltării economice, evitând negocierea alocărilor de resurse în momentele de criză extremă.