Administrația Fiscală își modifică abordarea în ceea ce privește inspecțiile, trecând de la verificarea documentelor individuale la analiza integrată a datelor. Începând cu anul 2026, accentul se va muta de la simpla existență a facturilor și contractelor către verificarea coerenței întregii activități economice. Autoritatea va utiliza volumul mare de informații disponibile pentru a identifica eventuale neconcordanțe între diversele fluxuri de raportare ale contribuabililor.
Evoluția tehnologică permite ANAF să compare informațiile din declarații, deconturile de TVA, declarațiile informative și datele transmise prin RO e-Factura. Pot apărea diferențe între veniturile raportate pentru impozitul pe profit și alte date din sistemele digitale, ceea ce poate declanșa verificări suplimentare sau ajustări fiscale. Avocatul Călin Stan subliniază că riscul fiscal nu mai provine doar din erori de calcul sau lipsa documentației, ci și din lipsa reconcilierii între fluxurile de raportare.
Serviciile furnizate între companii afiliate reprezintă o zonă critică de analiză pentru inspectorii fiscali. În cazul serviciilor de management, IT sau consultanță oferite de o companie din grup către o societate din România, existența contractului și a facturii este doar o condiție necesară. Autoritatea va verifica dacă serviciile au fost efectiv prestate și dacă au adus un beneficiu economic real societății care le-a achiziționat, evaluând substanța economică a operațiunii.
Tranzacțiile dintre persoane afiliate vor fi supuse analizelor privind prețurile de transfer și condițiile de piață. În cazul împrumuturilor intragrup, se vor analiza dobânzile aplicate, iar pentru tranzacțiile comerciale se va verifica dacă acestea respectă condițiile care s-ar fi aplicat între operatori independenți. Călin Stan menționează că este esențială analiza de congruență între realitatea economică din spatele operațiunilor și prețul de piață utilizat în tranzacții.
Justificarea economică a cheltuielilor devine un punct central, în special pentru servicii precum publicitatea, închirierile auto sau consultanța. O simplă factură nu garantează automat deductibilitatea fiscală dacă documentația nu demonstrează legătura directă între cheltuială și activitatea economică a companiei. Companiile trebuie să poată explica natura serviciilor și modul în care fiecare operațiune se reflectă în toate evidențele și sistemele de raportare utilizate de organizație.
Această schimbare de paradigmă impune companiilor să își gestioneze datele contabile, fiscale și operaționale într-un mod unitar. O organizație care nu își reconciliază periodic informațiile poate întâmpina dificultăți în a explica diferențele identificate de ANAF prin analiza de risc. Capacitatea de a demonstra coerența dintre sistemele operaționale și raționamentele economice devine, astfel, un element crucial pentru pregătirea unui control fiscal într-un mediu digitalizat.