Instabilitatea sistemului fiscal reprezintă un factor critic care alungă capitalul strategic din România, depășind impactul negativ al unor rate de impozitare ridicate. Decidenții politici tind să considere doar procentul unei taxe ca fiind variabila esențială pentru atractivitatea economică, ignorând logica investitorilor majori. Aceștia preferă stabilitatea pe termen lung în detrimentul unor facilități temporare, deoarece incapacitatea de a calcula costurile pe termen mediu și lung afectează direct deciziile de investiții.
Problema fundamentală a sistemului fiscal românesc derivă din modul de implementare a reglementărilor, nu neapărat din nivelul acestora. Recurgerea la Ordonanțe de Urgență emise „peste noapte” pentru a acoperi deficite bugetare elimină consultarea publică și dezbaterea parlamentară. Această practică erodează principiul neretroactivității și securitatea raporturilor juridice, deoarece modificările aprobate la finalul anului afectează direct modelele economice și bugetele de investiții deja angajate de companii.
Sectorul energetic ilustrează cel mai clar costul de oportunitate generat de impredictibilitate. Proiectele de infrastructură, precum cele pentru energie nucleară, regenerabile sau modernizarea rețelelor, au perioade de amortizare de la un deceniu până la jumătate de secol. Intervențiile fiscale intempestive, precum suprataxările sau modificarea schemelor de plafonare, pot bloca proiecte de miliarde de euro. Acest risc juridic transformă incertitudinea legislativă în principalul risc economic pentru investitori.
Consecința directă a acestui climat este creșterea costului capitalului pentru România. Băncile și fondurile de investiții aplică o primă de risc de țară mai mare din cauza incertitudinii fiscale. Într-o regiune competitivă precum Europa Centrală și de Est, investitorii aleg jurisdicțiile cu predictibilitate instituțională. O taxă de 20% garantată pentru 10-15 ani este considerată mult mai atractivă decât o taxă de 10% care poate fi dublată prin OUG.
Pentru a menține România ca destinație atractivă, este necesară o schimbare de paradigmă prin respectarea strictă a Codului Fiscal. Aceasta implică respectarea termenelor de tranziție de minim șase luni și eliminarea modificărilor arhitecturii fiscale prin ordonanțe de urgență fără studii de impact. Este necesar un pact fiscal transpartinic care să garanteze stabilitatea axelor de impozitare dincolo de ciclurile electorale, oferind un parteneriat instituțional serios investitorilor.
În contextul economic actual, stabilitatea reglementărilor este crucială pentru gestionarea riscurilor de piață. În timp ce instituțiile financiare monitorizează indicatorii macroeconomici, precum proiecțiile inflației sau deciziile privind dobânda cheie, mediul de afaceri se confruntă cu presiuni legate de execuția plăților și obligațiile fiscale. O guvernanță economică solidă necesită trecerea de la o fiscalitate reactivă la una structurată în jurul obiectivelor de reindustrializare și securitate energetică.