Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a introdus noi reguli privind procedura de rambursare a taxei pe valoarea adăugată (TVA), extinzând semnificativ analiza de risc fiscal. Prin Ordinul ANAF nr. 1.123/2026, autoritățile vor monitoriza nu doar statutul fiscal al solicitantului, ci și cel al furnizorilor care generează o parte importantă din TVA deductibilă. Această schimbare obligă companiile să asigure o coerență totală între declarațiile depuse și datele din sistemele electronice de raportare.
Noua abordare vizează identificarea discrepanțelor dintre valorile raportate în decontul D300 și informațiile disponibile în sistemele RO e-Factura și RO e-Case de marcat. Autoritățile vor analiza situațiile în care sumele solicitate la rambursare cresc semnificativ față de perioadele anterioare sau când sunt efectuate regularizări importante. Analiza de risc nu se mai limitează la profilul partenerilor comerciali, ci verifică dacă evoluția poziției de TVA este susținută de activitatea economică reală și de datele digitale.
În acest context, simpla existență a documentelor justificative nu mai este suficientă pentru a evita controalele. Companiile trebuie să poată demonstra întregul parcurs al unei tranzacții, de la înregistrarea contabilă până la reflectarea în raportările fiscale, justificând orice diferență dintre sisteme. Diferențele dintre declarații și platformele electronice pot apărea din motive legitime, însă ele devin o vulnerabilitate dacă nu sunt identificate, reconciliate și documentate rapid de către departamentele financiare.
Managementul fiscal trebuie să acorde o atenție sporită variațiilor de sume, deoarece acestea pot reflecta investiții în echipamente, extinderea capacității de producție sau sezonalitate. În cazul unor rambursări semnificative, este necesară o reconciliere clară a soldului și identificarea tranzacțiilor care au contribuit la formarea acestuia. De asemenea, frecvența corecțiilor de erori materiale poate semnala necesitatea unei revizuiri a proceselor interne de control sau a modului de gestionare a datelor fiscale.
Din punct de vedere operațional, reconcilierea fiscală trebuie să devină un proces structurat care implică colaborarea între departamentele de finanțe, achiziții și IT. Companiile ar trebui să compare periodic decontul D300 cu jurnalele de TVA și evidențele contabile înainte de depunere. Această pregătire este esențială și pentru gestionarea cash-flow-ului, deoarece verificările suplimentare pot influența momentul în care entitățile recuperează efectiv sumele solicitate, aspect critic pentru companiile cu marje reduse.
Noile proceduri nu înseamnă că orice diferență de raportare reprezintă o abatere sau că orice sumă mare atrage automat o inspecție. Totuși, digitalizarea accelerată impune o schimbare de perspectivă: conformarea nu mai înseamnă doar depunerea declarațiilor la termen, ci asigurarea coerenței datelor între sistemele operaționale și cele fiscale. Companiile trebuie să fie pregătite să susțină, într-o manieră documentată, imaginea unitară a activității lor economice în fața autorităților.