România se confruntă cu o situație critică în sectorul energetic, marcată de oprirea reactoarelor de la Cernavodă și de un dezechilibru între producția de zi și cererea de seară. În prezent, țara exportă surplus de energie fotovoltaică la prețuri mici în timpul zilei, pentru a fi obligată să importe energie mult mai scumpă în perioadele de consum ridicat. Această instabilitate este accentuată de nivelul scăzut al resurselor de la Dunărea și de dependența de condițiile meteorologice.
Petru Ianc, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România, identifică rădăcinile acestei crize în transformările începute acum peste 30 de ani. Specialistul subliniază că, înainte de restructurarea RENEL din 1998, sistemul era integrat, gestionând energia hidro, nucleară și pe cărbune sub o politică comună de preț mediu ponderat. După această restructurare, sursele au fost separate, fiind forțate să concureze între ele, deși aveau roluri diferite în stabilitatea rețelei.
Un aspect central al declinului este nefinalizarea proiectelor de infrastructură majoră, precum unitățile de la Cernavodă. Petru Ianc precizează că, dacă toate cele cinci unități planificate, de aproximativ 700 MW fiecare, ar fi fost terminate, România ar fi avut astăzi 3.500 MW capacitate nucleară. În schimb, lipsa de încurajare pentru finalizarea centralelor pe apă și închiderea minelor și a centralelor clasice au făcut ca energia să devină tot mai puțin disponibilă și tot mai scumpă.
Dezechilibrul este agravat de dezvoltarea surselor regenerabile fără o strategie paralelă de stocare. România dispune de aproximativ 600 MWh capacitate de stocare, o cifră mult sub nivelul de 2.500 MWh raportat de Bulgaria. Petru Ianc critică faptul că energiile regenerabile, care sunt discontinue, au fost dezvoltate în timp ce energiile în bandă au fost închise, fără a se pune accent pe investiții în baterii sau centrale cu pompaj, precum proiectul Tarnița.
Evoluția energetică a avut un impact direct asupra capacității de producție a țării, contribuind la dezindustrializarea masivă. În sectoare precum industria chimică, energia reprezenta până la 50-60% din costul produsului, iar creșterea prețurilor a distrus competitivitatea față de producătorii din vestul Europei. Petru Ianc menționează că România a pierdut filiere industriale complete, de la prelucrarea cuprului, plumbului sau zincului, până la industria petrochimică și cea a celulozei.
Securitatea energetică necesită, conform specialistului, energie suficientă și la prețuri accesibile pentru a permite reindustrializarea bazată pe resursele naturale locale. Aceasta ar implica prelucrarea materiilor prime în țară, nu doar exportul lor, și utilizarea energiei regenerabile pentru producția de hidrogen. Pentru a reuși, este necesară o implicare a statului prin politici fiscale atractive, investiții garantate și un sistem de învățământ tehnic și dual adaptat noilor cerințe industriale.