Intrarea unei societăți în insolvență nu implică automat răspunderea personală a administratorului pentru datoriile acesteia. Totuși, deschiderea procedurii declanșează o analiză retrospectivă asupra modului în care a fost gestionată afacerea. Din acest motiv, pregătirea trebuie să înceapă cu o verificare atentă a situației juridice, fiscale și patrimoniale, nu doar prin redactarea cererii către tribunal.
Conform art. 169 din Legea nr. 85/2014, judecătorul-sindic poate decide ca o parte sau întregul pasiv să fie suportat de membrii organelor de administrare sau de persoanele care controlează deciziile financiare. Răspunderea este limitată la prejudiciul cauzat de fapte precum utilizarea bunurilor în interes propriu, ținerea unei contabilități fictive sau plata preferențială a unui creditor. Aceste acțiuni pot atrage sancțiuni care depășesc suportarea pasivului, inclusiv interdicții de a mai exercita funcția de administrator.
Modificările legislative aduse prin Legea nr. 239/2025 au accentuat importanța evidenței contabile. În cazul în care documentele contabile nu sunt predate administratorului sau lichidatorului, legea prezumă atât vina, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu. De asemenea, dacă situațiile financiare sau declarațiile fiscale nu au fost depuse culpabil, se prezumă, până la proba contrară, că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Analiza trebuie să includă și operațiunile patrimoniale relevante, precum tranzacțiile cu societăți afiliate, transferurile de active sau împrumuturile intra-grup. Este crucial să se verifice transferul activelor către persoane strâns legate, în cazul în care operațiunea urmărește sustragerea acestora de la creditori. Raportul privind cauzele insolvenței va analiza inclusiv operațiunile de diminuare a averii efectuate în cei doi ani anteriori deschiderii procedurii.
Înainte de depunerea cererii, administratorii sunt sfătuiți să colaboreze cu avocați și specialiști financiar-contabili pentru a identifica erori sau documente lipsă. Scopul este asigurarea unei evidențe complete care să reflecte realitatea economică, nu „cosmetizarea” situației. O verificare prealabilă a stocurilor, mijloacelor fixe și a documentelor justificative este esențială pentru a putea explica modul în care societatea a fost administrată în perioada de dificultate.
Procedura de insolvență este un mecanism juridic complex care vizează atât protecția creditorilor, cât și clarificarea responsabilităților de conducere. În România, cadrul legislativ privind insolvența și falimentul este reglementat prin Legea nr. 85/2014, care stabilește regulile de gestionare a activelor și pasivelor în perioadele de dificultate financiară. Această lege definește și limitele dintre eșecul de afaceri și faptele care pot atrage răspunderea personală a administratorilor.