O nouă metodă de detectare ar putea facilita verificarea respectării interdicției de a plasa arme nucleare în spațiu, un angajament stabilit de aproape 60 de ani. În urma unui studiu de fezabilitate realizat de fizicianul Areg Danagoulian de la MIT, s-a propus utilizarea unui senzor bazat pe satelit pentru a identifica semnături de material nuclear. Această tehnologie ar putea monitoriza prezența unor ogive ascunse la bordul navelor spațiale, oferind o soluție pentru lipsa de mecanisme de verificare de până acum.
Sistemul propus utilizează protoni de înaltă energie captați de câmpul magnetic al Pământului pentru a identifica o posibilă explozie de neutroni. Senzorul, care are dimensiunea aproximativă a unei enciclopedii, ar putea detecta semnalele emise de elemente radioactive, precum uraniul, de la o distanță de aproximativ 4 kilometri. Conform calculelor studiului, procesul de identificare a neutronilor emiși ar putea dura aproximativ o săptămână de observare, însă la distanțe mai mici, detectarea ar putea fi mult mai rapidă.
Riscurile unei explozii nucleare în spațiu sunt extrem de ridicate, având în vedere impactul asupra infrastructurii globale. O singură detonare ar putea distruge mii de sateliți comerciali, militari și științifici, creând un nor de resturi periculoase pe orbită. Un studiu al guvernului federal a avertizat că o explozie la altitudine mare ar putea scoate din funcțiune aproape toți sateliții neprotejați în câteva săptămâni sau luni, generând daune financiare directe de aproape 500 de miliarde de dolari.
Istoria oferă exemple clare ale consecințelor devastatoare ale activităților nucleare pe orbită, precum testul Starfish Prime efectuat de SUA în 1962. Această explozie de 1,45 megatone a afectat comunicațiile radio și a distrus opt dintre cei 24 de sateliți aflați la acea vreme pe orbită. În perioada Războiului Rece, și Uniunea Sovietică a efectuat teste similare, numite Proiectul K, care au provocat întreruperi de alimentare și de comunicații pe sol, în special în zona actualului Kazahstan.
Implementarea tehnologiei propuse de Areg Danagoulian se confruntă cu obstacole diplomatice și tehnice semnificative. Menținerea unui satelit la o distanță mică de un alt obiect pentru monitorizare ar putea fi interpretată ca un act de spionaj, generând suspiciuni în rândul operatorilor de sateliți. Experții, precum Brian Weeden de la Aerospace Corp, subliniază că problemele de politică și necesitatea cooperării internaționale pentru inspecții ar putea reprezenta o barieră mai mare decât dificultățile tehnice de detectare.
În prezent, tensiunile privind securitatea spațială au crescut, în special după afirmațiile oficialilor americani din 2024 privind dezvoltarea unei arme nucleare de către Rusia. Oficialii au menționat că satelitul militar rus Kosmos-2553 ar putea fi o navă cu scop de atac, având în vedere comportamentul său și poziționarea pe o orbită cu nivel ridicat de radiații. Această evoluție subliniază vulnerabilitatea celor peste 48.000 de obiecte monitorizate în prezent în spațiul terestru.