Proiectul Neptun Deep va marca un moment decisiv pentru economia României, deoarece în prima jumătate a anului viitor, la Tuzla, stația de măsurare va înregistra primul gaz extras din Marea Neagră. Această resursă va transforma țara în cel mai mare producător de gaze al Uniunii Europene. Totuși, discuțiile publice s-au concentrat pe prețul gazului, ignorând modul în care statul va gestiona banii încasați din acest proiect de amploare.
Istoria Marii Britanii oferă un avertisment despre gestionarea resurselor naturale, deoarece în 1978, guvernul condus de James Callaghan a refuzat crearea unui fond separat pentru petrolul din Marea Nordului. În loc de investiții pe termen lung, veniturile au fost absorbite de bugetul curent pentru reducerea impozitelor. Între 1981 și 1990, Marea Nordului a adus Trezoreriei britanice 166 de miliarde de lire sterline, bani utilizați pentru cheltuieli curente, ceea ce a dus la transformarea țării în importator net de gaze.
În contrast, Norvegia a reușit să construiască cel mai mare fond suveran din lume prin implementarea unei reguli fiscale stricte în 2001. Guvernele de la Oslo pot cheltui doar randamentul real al fondului, fixat inițial la 4% și ulterior la 3%, lăsând capitalul intact. La 30 iunie 2026, acest fond valorează aproximativ 2.000 de miliarde de euro, reprezentând peste 350.000 de euro pentru fiecare cetățean norvegian, parte din valoare fiind generată exclusiv din randamentul investițiilor.
Proiectul Neptun Deep implică rezerve estimate la 100 de miliarde de metri cubi și o producție anuală de circa 8 miliarde, pe o perioadă de 12 ani. Proiectul este partajat între OMV Petrom și Romgaz, iar statul va încasa aproximativ 20 de miliarde de euro din impozite, redevențe și dividende. În prezent, datoria publică a depășit 60% din PIB, iar deficitul pentru anul 2026 este estimat la 6% din PIB, ceea ce pune presiune pe utilizarea acestor fonduri.
O strategie de gestionare ar putea presupune utilizarea veniturilor din Neptun Deep pentru stingerea datoriei publice, atât timp cât aceasta depășește pragul de 60% din PIB. După revenirea sub aceste limite, banii ar putea fi direcționați către un fond investit în străinătate, administrat independent de guvern. Această abordare ar preveni utilizarea resurselor pentru cheltuieli curente și ar asigura un capital pentru generațiile viitoare, evitând modelul de consum imediat al Marii Britanii.
Contextul economic actual al României este marcat de o presiune fiscală ridicată și de necesitatea unor investiții în infrastructură. În contextul în care datoria publică a trecut de 60% din PIB și dobânzile împrumuturilor pe termen de zece ani depășesc 7%, gestionarea corectă a veniturilor offshore devine critică. Fără o lege care să limiteze accesul politicienilor la aceste fonduri, riscul de a utiliza gazul pentru a acoperi deficitul bugetar rămâne ridicat.