Datele din primul semestru al anului 2026 indică o schimbare structurală în fenomenul insolvenței din România, prin care reorganizarea judiciară a devenit modalitatea dominantă de gestionare a dificultăților, în detrimentul lichidării. Numărul procedurilor de insolvență a crescut cu 43,1% față de perioada similară din 2025, în timp ce numărul falimentelor a scăzut cu 42%. Această evoluție este marcată de o creștere masivă a valorii activelor imobilizate implicate, care au ajuns la 3,35 miliarde lei, de la 1,06 miliarde lei în anul precedent.
În acest context, creditorii chirografari se confruntă cu o vulnerabilitate juridică și fiscală majoră în cadrul reorganizărilor de mare calibru. Deși regulile de vot și ierarhia distribuțiilor sunt puncte de analiză clasice, problema centrală rezidă într-o asimetrie de tratament fiscal între creditor și debitor. Reducerea de creanță operată prin planul de reorganizare este deductibilă pentru creditor, însă operațiunea generează un venit impozabil în patrimoniul debitorului, deoarece Codul fiscal nu prevede nicio derogare pentru acest venit.
Impozitul pe profit rezultat din această reducere de creanță este considerat o creanță curentă, având prioritate de plată față de programul de plăți stabilit în plan. Această situație creează un mecanism în care sacrificiul financiar al creditorului chirografar finanțează direct o creanță bugetară care nu ar fi existat fără implementarea planului. Dacă această creanță fiscală rămâne neplătită și depășește pragurile de exigibilitate, ea poate deschide calea către falimentul societății, anulând astfel scopul inițial al reorganizării.
Poziția creditorilor chirografari este influențată și de modificările aduse prin Legea nr. 216/2022, care a transpus Directiva (UE) 2019/1023. În cadrul proceselor de vot, aceștia se regăsesc în categoria celor fără drepturi de preferință, fiind adesea subordonați noilor finanțări care primesc rang privilegiat pentru a susține viabilitatea planului. Această ierarhie, combinată cu posibilitatea prelungirii executării planului până la 5 ani, diluează valoarea economică reală a creanțelor pe care creditorii le vor recupera eșalonat.
Eficacitatea contestării unui plan de reorganizare depinde tot mai mult de raportul de evaluare a activelor, nu doar de argumente juridice. Într-o reorganizare de mare amploare, diferența dintre valoarea de lichidare forțată și cea de vânzare în bloc poate schimba complet rezultatul testului de echitate pentru creditorii disidenți. Aceștia trebuie să demonstreze că, prin plan, primesc mai puțin decât ar fi obținut în cazul unui faliment, o sarcină probatorie dificilă atunci când activele sunt de ordinul sutelor de milioane de lei.
Evoluția insolvențelor are un impact direct asupra stabilității economice, într-un context în care indicatorii macroeconomici precum deficitul bugetar au înregistrat scăderi recente. În semestrul I al anului 2026, sectorul agriculturii a înregistrat o creștere semnificativă a procedurilor colective, de la 12 la 44 de cazuri, cu active de 1,24 miliarde lei. Această dinamică subliniază complexitatea gestionării restanțelor și a protejării drepturilor creditorilor în fața presiunilor fiscale și a procedurilor de restructurare de lungă durată.